Viitura de pe Ceahlău a venit pe unde s-a defrișat masiv pădurea, nu printre copaci
Recent au fost inundații masive în comuna Ceahlău. A fost COD ROȘU, adică o dezlănțuire neobișnuită a forțelor naturii, cu cantități impresionante de precipitații, potrivit Ziar Piatra Neamț.
Dincolo de ce face natura, haideți să vedem și ce a făcut omul, căci puhoiul de apă vine mai greu prin pădure. Ca să vină viitura de pe muntele Ceahlău, ea are nevoie de o zonă unde să se formeze și să înainteze fără piedici, iar acest lucru nu era foarte posibil în masivul Ceahlău până când nu și-au dat mâna toți factorii politici și administrativi pentru a aproba defrișări masive pentru realizarea unei mari pârtii de schi.
Pe zona defrișată și pregătită pentru pârtia de schi ( 1.700 metri cu diferență de nivel de 503 m) s-a format viitura care a trecut peste drumul Axial, blocând circulația, și apoi a coborât la vale. Pozele de mai jos sunt elocvente pentru modul în care mâna omului a amplificat efectele codului roșu.
Nu vrem să spunem că nu e bună o mare pârtie pe Ceahlău, ci doar spunem că defrișarea masivă făcută în aria protejată a muntelui Ceahlău are, dincolo de efectele pozitive comerciale și turistice, și efecte negative cum ar fi facilitarea acumulării apei de pe munte și concentrarea ei într-o viitură. În poza de mai jos se poate vedea marcată cu roșu zona pe care s-au făcut defrișările pentru noua pârtie, zonă care a devenit și principalul canal colector al apelor de pe masivul Ceahlău.