După apariția în presă a discuției dintre Piedone și Rădoi, primarul Sectorului 5 a demolat chioșcurile de la staţia de metrou Izvor
După apariția în presă a stenogramele dintre primarul Cristian Piedone și Ion Rădoi, liderul sindicatului de la metrou, primarul Sectorului 5 a demolat chioșcurile de la staţia de metrou Izvor.
Echipele de demolare au venit la staţia de metrou Izvor în toiul nopţii de luni spre marţi, imediat ce a plecat ultima cursă. Comercianţii şi-au luat marfa în saci, înainte ca chioşcurile să fie demontate. Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a venit personal să asiste la lucrări. Demolările au început la staţiile din sectorul 5 al Capitalei la patru luni de când chioşcurile au fost lichidate în alte sectoare din Bucureşti.
„Întârzierea s-a produs din cauza comunicării între noi, Metrorex, Ministerul Transporturilor şi Primăria Capitalei. Ditai Ministerul Transportului nu are 10 flexuri şi 10 oameni, Metrorexul cu societăţi de construcţii n-au 10 oameni şi trei flexuri?”, a spus Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, potrivit Observatornews.
Potrivit discuțiilor purtate între cei doi, Piedone ar fi întârziat în mod intenţionat să demoleze chioşcurile ilegale de la metrou de pe raza Sectorului 5 pentru că spera să obțină de la Rădoi spațiile comerciale de la staţia de metrou Izvor.