România sub Cod portocaliu și gaben de ploi abundente
Meteorologii au prelungit Codul portocaliu de furtuni şi ploi torenţiale, până în noaptea de marţi spre miercuri, în 23 de judeţe din Moldova, Transilvania, Maramureş şi zona montană, în timp ce aproape tot restul ţării va fi sub Cod galben. Instabilitatea atmosferică se ma menţine şi în cursul zilei de miercuri.
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat, marţi, avertizările emise în urmă cu o zi. Astfel, până miercuri, la ora 3.00, este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată.
„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp”, spun meteorologii.
În sud-estul ţării disconfortul termic se va menţine ridicat, iar spre seară şi noaptea pe arii restrânse se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică.
Tot până miercuri, la ora 3.00, este Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Mureş, Braşov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Iaşi, Botoşani şi parţial în judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău şi Vrancea.
„În cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei, Maramureşului şi a zonei montane, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 35…50 l/mp şi izolat peste 60…80 l/mp”, arată ANM.
Totodată, meteorologii au emis o informare de instabilitate atmosferică, valabilă de miercuri, de la ora 3.00 până la ora 22.00.
„Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, mai ales după-amiaza şi seara, local în zona de munte, precum şi în nord-estul, centrul şi sud-estul ţării. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40…45 l/mp”, arată sursa citată.
În Bucureşti, până miercuri, la ora 9.00, disconfortul termic se va menţine ridicat, deşi temperatura maximă, în scădere faţă de zilele precedente, va fi de 31-32 de grade. Mai ales după-amiaza şi seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 19 grade.
În cursul zilei de miercuri, instabilitatea atmosferică se va accentua, îndeosebi după-amiaza, când se vor semnala averse ce pot avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Temperatura maximă, apropiată de norma climatologică a perioadei, va fi în jurul valorii de 29 de grade.