Grindeanu: Moțiunea PSD împotriva Guvernului Cîțu va fi gata pe 14 iunie
Moțiunea PSD împotriva Guvernului Cîțu va fi gata pe 14 iunie, a anunțat Sorin Grindeanu. Prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, a expus trei dintre temele vizate de moțiunea social-democraților: sărăcirea populației, PNRR și agricultura.
Prima din ele este raportată la sărăcirea accelerată a poporului și modul în care actuala guvernare tot „încearcă să vândă blana ursului din pădure”. O a doua temă este cea legată de PNRR, un plan al României „care nu este normal să fie ținut secret”. Împrumutul la care va fi supusă țara nu trebuie să fie ținut departe de știința românilor, a afirmat Sorin Grindeanu.
O a treia temă a moțiunii pregătite de social-democrați vizează în mod direct domeniul agriculturii. „Inclusiv vorbind de PNRR, s-au dus la Bruxelles cu niște planuri de irigații de pe vremea lui Ceaușescu. În acest domeniu, ca să dau doar un exemplu, preocuparea guvernelor – și Orban și Cîțu – a fost zero”, a mai declarat Grindeanu.