MagazinOpiniiȘtirile 60m.RO

Să ne spună cineva… – CRITICII.RO

Bucuroși că s-a mai slăbit lațul restricțiilor guvernamentale, suntem preocupați mai mult de a ne vedea de propria viață, și mai puțin de a trage concluzii despre prosteala generală și îndobitocirea în masă la care am fost supuși în ultimul an. Politicienii au revenit la viața de dinainte cel mai ușor; abureala cu împărțiri de fonduri, bani europeni cu nemiluita, kilometri de autostradă, hectare de irigații, pensii, salarii și tot ce vrei primești ca promisiune. În realitate sunt acaparați de răfuielile dintre găștile liberale odată cu apropierea alegerilor în penele, și de cele pesediste speriate de revenirea în viața politică a fostului lider aflat acum în pușcărie.În concret, nici un plan coerent pentru țară; au ras tot ce le-a stat în cale pentru a-și potoli setea de putere; momentan se opintesc să dărâme pe avocatul poporului, că le sta în gât, nu că mi-ar părea rău. Ar trebui odată trasă o linie deasupra căreia trebuie schimbat totul în primele zile după preluarea guvernării , indiferent de regim. S-a pierdut deja o jumătate de an de activitate pentru schimbări de șefi de instituții: televiziune, radio , deconcentrate, directori din ministere samd.Nu voi mai insista asupra lucrurilor de care am mai vorbit, eu sau alții, dar parcă nu aș trage linie așa dintr-o dată și da uitării ce s-a întâmplat în ultimul an, și poate că cineva se vă osteni să ne lumineze; nu așa cum s-a întâmplat cu dosarele revoluției, dosarele mineriadelor sau anchetele privind incendiul de la spitalul din Piatra Neamț și din alte locuri. Și las aici, să nu ne creadă de proști unii și alții, poate o să ne spună cineva de ce:Medicii si personalul sanitar, în număr foarte mare nu se vaccinează;UE a contractat încă 1,8 miliarde de vaccinuri pentru următorii doi ani, la o populație adultă de 350 milioane de locuitori;La doua săptămâni după sărbătorile pascale sau reîntoarcerea copiiilor în școli, nu se întâmplă nimic în evoluția îmbolnăvirilor așa cum ne speria domnul Arafat;Guvernul României împrumută bani în neștire și nu întreabă nimeni pentru ce;Nu se vrea cunoașterea adevărului privind imunizarea populației prin boală;Care este motivul pentru care cei 20% din populație care s-au înțepat cu seringa de vaccin ar trebui privilegiați în fața celor 80% care nu s-au vaccinat;

Politicienii fac campaniile de vaccinare în locul medicilor?

Andrei Ignat

 » articolul original poate fi citit pe www.CRITICII.RO

Back to top button