Sfidare la adresa foștilor deținuți politici. Deputații au votat împotriva înființării unui muzeu pentru victimele comunismului
Inițiativa legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Muzeului Naţional al Victimelor Comunismului, instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, subordonată şi finanţată din bugetul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale a fost respinsă marți, 18 mai, cu 278 de voturi.
Liderul AUR, George Simion, a cerut de la microfon adoptarea proiectului, fiind astfel respectată memoria deţinuţilor politici, respectiv istoria recentă a ţării.
Potrivit Agrepres, Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor a motivat, între altele, că, potrivit legii speciale, înfiinţarea muzeelor şi a colecţiilor publice, indiferent de forma de constituire, necesită parcurgerea unor etape procedurale şi îndeplinirea unor condiţii.
Referitor la dispoziţiile art. 2 din iniţiativa legislativă, prin care se preconizează ca acest muzeu să aibă sediul în fostul penitenciar Fortul 13 din comuna Jilava, iar imobilul să fie trecut din administrarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în administrarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, Comisia de cultură remarcă, în raport, că această preluare ar implica, totodată, şi preluarea zonei de protecţie a imobilului Monument istoric Fortul 13 Jilava, pe teritoriul căreia se află mai multe clădiri construite, incluse în domeniul public al statului, ceea ce ar fi de natură să modifice în mod determinant efectuarea unor activităţi proprii penitenciarului.