Costea Adrian (AUR): Finanțarea partidelor politice de la bugetul de stat trebuie să înceteze. AUR a demonstrat că se poate
Senatorul AUR Adrian Costea a afirmat că este imperios necesar ca legea privind finanțarea partidelor politice să fie modificată astfel încât formațiunile să nu mai primească bani de la bugetul de stat. Până atunci, finanțarea lor trebuie să fie o activitate caracterizată printr-o transparență totală. „Numai așa alegătorii pot avea o imagine de ansamblu asupra cinstei sau, dimpotrivă, a necinstei și ocultării adevărului cu privire la un actor de pe scena politică românească”, a subliniat parlamentarul AUR.
Declarația senatorului a fost făcută în contextul în care demararea procedurii de urgență asupra propunerii AUR de modificare a legii finanțării partidelor politice a fost respinsă la ședința din 10 mai, cu 92 de voturi împotrivă.
„Prin legea 334 din anul 2006 privind finanțarea partidelor politice s-a urmărit asigurarea principiului egalității de șanse în competiția electorală. De aceea, una dintre sursele de finanțare a partidelor politice este bugetul de stat. Din datele de care dispun, numai pentru campania electorală din decembrie 2020, AEP urmează să vireze imensa sumă totală de 30 mil. Euro, instituție devenită, practic, o veritabilă bancă a partidelor”, a precizat Costea.
El a mai spus că AEP are obligația, potrivit legii nr. 206 pe 2019 să informeze Departamentul de luptă Antifraudă cu privire la orice presupusă activitate ilegală sau corupție în privința finanțării partidelor politice. AUR și-a exprimat în repetate rânduri punctul de vedere privind eliminarea finanțării partidelor politice din banii publici deoarece, prin exemplul propriu, a demonstrat că un partid poate funcționa și prin contribuțiile membrilor, cotizații sau donații private.
„Prin urmare, solicitarea noastră de modificare și completare a articolului 2 al legii 334, respectiv a articolului 25, alineatul 1, este una cât se poate de pertinentă. Dorim ca un partid politic, înzestrat cu personalitate juridică, să poate investi resursele financiare primite de la bugetul de stat nu numai în interesul propriu ci și în interesul general prin înființarea de așezăminte culturale, medicale sau sociale. Suntem un partid de dreapta și dorim ca taxele și impozitele cetățenilor să se întoarcă în societate. Trebuie să o recunoaștem- nimeni nu poate contesta considerentele morale ale propunerii legislative înaintate de parlamentarii Alianței pentru Unirea Românilor”, a spus Adrian Costea în context.