Nicolae Noica: Noi după 1990 am îndepărtat firmele de construcții românești
Nicolae Noica, fostul ministru al Lucrărilor Publice şi director general al Bibliotecii Academiei Române, a atins un subiect sensibil și delicat și anume stadiul construcțiilor din prezent, realizând o comparație cu perioada dinainte de 1989, pentru a explica nevoia de schimbare urgentă a societății românești.
În vizunea sa, singura cale de a schimba România și de a influența în bine soarta noastră vine de la profesioniști, respectiv ”de la societatea civilă, de la ingineri de specialitate care vor să facă lucruri deosebite”.
”Eu sunt unul dintre cei care spun că avem o școală de construcții deosebită și ea vine din 1900 când s-a format Școala Națională de Poduri și Șosele, apoi Școala Constructorilor. Cine afirmă că în perioada comunistă nu s-au făcut lucrări deosebite face o analiză greșită”.
Mitul firmelor de construcții din străinătate care vin în România
”Din contră, am avut niște specialiști foarte buni. S-au făcut lucrări. Numai ansamblul de locuințe care a fost făcut în acea perioadă. Că apartamentele sunt mai mici e cu totul altceva, dar s-au construit niște lucruri extraordinare.
Din păcate, după 1990, mulți din noua generație, în numele așa zisei democrații, își pot permite să facă diferite afirmații de justificare precum: ”Din cauza mentalității”. Pai nu..zic eu. Școala de Construcții, repet, e o școală bună numai să fie bine administrate instituțiile statului. Asta mi se pare mie important.
Mai e un aspect. Noi după 1990 am îndepărtat firmele de construcții românești. O spun cu toată fermitatea și cu toată responsabilitatea. Noi aveam Hidroconstrucția, Centrala de Căi Ferate, niște instituții care făceau lucrări deosebite și am renunțat la ele pentru a aduce, conform unor prescripții și norme, alte firme din exterior, firme care își iau în antepriză firmele românești.
Mai atrag atenția asupra unui lucru pe care îl spun de vreo câțiva zeci de ani buni. Firmele de construcții din străinătate care vin în România dacă ar fi fost niște firme de elită găseau lucrări în țara lor. Nu au ajuns în țara lor să câștige licitațiile și vin de multe ori aici la noi”.
Mai putem realiza o stație de metrou în 3 luni?
Când eram ministru am întâlnit o firmă italienească care făcea niște lucrări de mântuială. Ori nu se poate acest lucru! Cu câțiva ani în urmă, chiar de anul nou, s-a prăbușit la Eroilor tot terasamentul din cauza execuției greșite a unui canal. Realizat de străini. Despre ce era vorba?