Gianina Șerban (AUR):Violența domestică este un fenomen care poate fi prevenit!
Deputatul AUR Gianina Șerban a organizat un eveniment la Palatul Parlamentului pe tema violenței domestice, fenomen care afectează foarte multe familii din țara noastră.
,,Este o concluzie certă a discuțiilor pe care ieri le-am purtat cu reprezentanții autorităților și ai societății civile, la dezbaterea pe care am organizat-o la Palatul Parlamentului, în calitate de Vicepreședinte al Comisiei pentru Egalitate de Șanse pentru femei și bărbați.
Am susținut introducerii brățărilor electronice de la tribuna Camerei Deputaților și am continuat demersurile in acest sens. Legea care prevede purtarea brățărilor electronice pentru a proteja victimele tocmai ce a trecut de Comisia juridică, urmând să ajungă la votul în Plen.
Mai mult, în urma dialogului de astăzi am reușit să obțin promisiunea schimbării unui act normativ, prin eliminarea taxei de timbru solicitată la emiterea certificatului de la INML, un act birocratic care de multe ori face victimele să renunte.
Doresc să mulțumesc si pe această cale participanților care au contribuit și vor contribui în continuare la punerea în aplicare a tuturor măsurilor care vor fi luate prin promulgarea legii: Luminița Popescu-Secretar de stat, Agentia Națională pentru Egalitate de Șanse, Dan Tanasa- Președintele Comisiei pentru Egalitate de Șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, Csep Eva-Andrea- deputat UDMR, membru al Comisiei pentru Egalitate de Șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, Raisa Enachi – deputat AUR ,membru al Comisiei, Manuel Baraitaru- Sef Serviciu Ordine Publică Ilfov.
Primii pași au fost făcuți, urmează alții, la fel de importanți. Sunt convinsă că în demersurile noastre vor fi direcționate toate resursele umane și financiare pentru o viață normală, plină de bucurii și fericire în sânul familiilor.”, a declarat Gianina Șerban într-un comunicat de presă transmis către redacția 60m.ro.