SANITAS acuză protestatarii după ce medicii au fost numiți: incompetenţi și şpăgari
Federaţia Sanitas a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua Mondială a Sănătăţii, în care face referire la protesatarii din ultima perioadă. ”Ajunge”, este mesajul transmis de sindicalişti.
”Cuvintele sunt prea puţine pentru a exprima cu adevărat respectul şi aprecierea pentru echipele medicale, mai ales în această perioadă când un virus parşiv a pus pe stand-by întreaga planetă, iar oamenii aceştia sunt primul scut – şi uneori singurul – între boală şi restul lumii… Tocmai pentru a păstra preţuirea şi valoarea de simbol specifice acestei zile de sărbătoare, facem un apel către cei care, cu câteva zile în urmă, strigau în piaţa publică ”Jos Medicii!”: aveţi minima decenţă ca, măcar astăzi, să încercaţi să înţelegeţi că fără aceşti oameni, SĂNĂTATEA nu ar putea fi sărbătorită de către foarte mulţi dintre noi”, au transmis, miercuri, rperezentanţii Saitas.
Acetia au şi un alt mesaj direct pentru protestatari: ”Este dreptul dumneaoastră să vă exprimaţi public opiniile şi nemulţumirile! Este dreptul dumneavoastră să nu credeţi într-un virus numai pentru că ”nu-l puteţi pipăi” ca să strigaţi ”există!”. Dar este şi dreptul nostru, al celor care ne luptăm zi de zi cu boala, cu neputinţa şi cu moartea, să vă cerem să ne lăsaţi să ne facem treaba!
În ultimul an de zile am fost, rând pe rând, ”incompetenţi”, ”şpăgari”, ”vânduţi celor ce vor să distrugă lumea” sau mai nou ”asasini”… Ei bine, tuturor celor care le este mai la îndemnă să accepte o teorie a conspiraţiei decât să înţeleagă că traiul într-o societate vine ”la pachet” cu drepturi şi obligaţii, le spunem doar atât: AJUNGE”.
Sindicaliştii anunţă că protestatarii sau familiile acestora vor fi trataţi dacă ajung la spital.
”Şi da, dacă vreunul dintre cei care, cu câteva zile în urmă, arunca cu vorbe grele în tot personalul medical, sau poate familia lui, vor avea nevoie de servicii de sănătate, îi vom trata cu aceeaşi grijă ca pe toţi ceilalţi pacienţi. Pentru că ne-am asumat această responsabilitate atunci când ne-am ales profesiile… Aceste profesii pe care lumea întreagă le omagiază astăzi, de ZIUA MONDIALĂ A SĂNĂTĂŢII”, au mai trasmis sindicaliştii.
Reamintim că în spațiul public au apărut diferite acuzații cu imagini și documente despre abuzuri comise în spitale și oamenii legați de paturi în diferite secții ATI, Arad, Sibiu și Târgu Mureș.