Social

Bucureștenii amendați în număr mare de Poliție. Amenzi în valoare de 390.000 lei

Poliţiştii au aplicat, în ultimele 48 de ore, în Capitală peste 1.100 de amenzi în valoare de 390.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei de COVID-19. De exemplu, poliţiştii au făcut verificări în Sectorul 6 unde a fost organizat în târg şi au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.000 lei.

„În ultimele 48 de ore, la nivelul municipiului Bucureşti, poliţiştii Capitalei, cu sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei Locale, precum şi al reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov, Direcţiei de Sănătate Publică şi Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au continuat acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Au fost verificate peste 1.400 de societăţi comerciale şi mai mult de 2.600 de mijloace de transport, fiind legitimate peste 8.500 de persoane. Pentru încălcări ale prevederilor legale în vigoare au fost aplicate peste 1.100 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 390.000 lei. Atât în data de 19, cât şi în seara de 20 martie, au fost executate acţiuni punctuale, în peste 50 de zone ale oraşului, pe parcursul cărora au fost legitimate aproximativ 1.400 de persoane şi verificare peste 1.000 de autoturisme. Au fost constatate şi aplicate 174 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 111.500 lei”, arată un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei.

De exemplu, sâmbătă noaptea, poliţişti de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 2 Poliţie, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov şi al Direcţiei Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor au efectuat mai multe verificări la unităţile de alimentaţie publică din zona de nord a municipiului. Au fost constatate şi aplicate 3 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 10.500 lei pentru încălcări ale prevederilor Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Totodată, sâmbătă, la nivelul Poliţiei Sectorului 6 a fost organizată o verificare într-un târg privind respectarea măsurilor de protecţie in contextul COVID-19. Au fost constatate şi aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale privind abateri de la normele Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în valoare totală de 4.000 lei.

De asemenea,” în noaptea de 20/21.03.2021 poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie, în urma unui apel 112 cu privire la tulburarea ordinii şi liniştii publice la o adresă din zonaă, au intervenit şi au constatat că 18 persoane participau la o petrecere cu caracter privat, unde erau încălcate normele de prevenire a răspândirii virusului SARS COV 2. La petrecere participa şi un tânăr care avea instituită măsura carantinării, fapt pentru care s-au declanşat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Toţi participanţii au fost sancţionaţi cu amenzi conform Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în cuantum 7. 750 lei”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button