Deputat AUR: O companie petrolieră se pregătește pentru exploatarea gazelor de șist din Arad
Deputatul AUR Vasile Nagy susține că o companie petrolieră, Panfora Oil & Gas S.R.L, a cumpărat teren în Curtici și Nădlac (jud. Arad) și se pregătește de prospectare pentru exploatarea gazelor de șist.
Compania a dat asigurări cetățenilor că nu vor exploata gaze de șist, ci doar gaze convenționale, însă arădenii sunt de altă părere. Potrivit informațiilor, acordurile cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANMR) sunt secretizate. În acest context, deputatul AUR Vasile Nagy le-a transmis arădenilor că va insista pentru o transparență a procesului și pentru garanții clare că sănătatea cetățenilor primează în fața unor avantaje economice pe termen scurt.
„Cetățeni simpli, dar și asociații și primari, m-au contactat pe tema exploatării gazelor de șist în zona Arad. Firma de exploatare a cumpărat la suprapret teren în Curtici și Nădlac și se pregătește de prospectare. Deși se jură că gazele de șist ies din discuție, adancimile propuse pentru sondare depășesc nivelul gazelor convenționale și intră în sfera gazelor de șist. Acordurile cu ANRM sunt secretizate, iar noi, aradenii, habar nu avem ce se va face pe și sub terenurile noastre.
Mai mult, compania petrolieră a depus o cerere prin care solicită Consiliului Local Nădlac să le permită să facă primele măsurători pe drumurile publice. Deși e evident că acestea sunt OPERAȚIUNI PETROLIERE și se încalcă flagrant art. 6 din legea petrolului, ele sunt prezentate cu bună știință ca măsurători topografice.Voi insista pentru o transparență a procesului și pentru garanții clare că sănătatea aradenilor primează în fața unor avantaje economice pe termen scurt”, a declarat Vasile Nagy.