„Laşitatea este cel mai mare viciu” spunea Mihail Bulgakov într-unul din cele mai bune romane ale secolului XX. Un roman care ne poartă într-o călătorie în Moscova anilor 1930, care priveşte vizita Satanei, deghizat in profesorul Woland şi alaiul său, de departe motanul Behemoth fiind cel mai versatil, umoristic si perfid personaj.
Romanul în regimul stalinist a fost interzis si distrus, autorul rescriindu-l din memorie pe patul de moarte ajutat de soția sa, Elena căreia îi dictează ultimele retuşuri.
În suita de personaje şi întâmplări comice create de Bulgakov se întrezăresc multe simboluri şi aluzii la regimul stalinist care paralizase orice încercare a omului de a se elibera pe sine şi implicit societatea în care trăia din strânsoarea unui regim totalitar si absurd, creat pe nişte baze rudimentare, obtuze precum mintea oameniilor care il serveau docil.
În această călătorie Satana prinde în mrejele sale destule suflete chinuite, fără ţintă, fără principii și fără speranţa, iar primul lucru pe care îl face este să creeze haos în societate, aruncând bani, într-un teatru de varieteu, dăruindu-le rochii fastuoase doamnelor avide de lux, iar frumoasa Margareta, iubita de taină a Maestrului va obţine tot ce îşi doreşte pentru că a parafat pactul cu Diavolul.
Aşadar o societate oprimată, crescută și educată în dictatură nu are la un moment dat de ales, decât să fie o slugă credincioasă mâinii care îi întinde zilnic bucăţica de pâine nici prea mare, nici prea mică, ci doar suficientă pentru o supravieţuire care să nu îngăduie nici moartea, dar nici progresul. O asemenea societate tinde să aibă tot restul vieţii sale comportamentul rumegătoarelor: să fie speriată şi dezbinată şi mai ales să lupte pentru supravieţuire prin fugă.
L-am auzit pe Preşedintele României, căruia un cetăţean simplu i-a mărturisit îngrijorarea pe care realitatea simţită cu propriile simţuri i-a generat-o, şi anume că suntem sluga americanilor. Iar domnul preşedinte l-a liniştit spunându-i că-i mai bine aşa decât să fim sluga ruşilor…………………
Înţeleg acum că a fi slugă nu-i pentru oricine, că trebuie să fii asemenea celenteratelor sau asemenea unui ficus acromegalic ca să-ţi fie mai uşor a te apleca să săruţi piciorul stăpânului.
Trăim vremuri istorice în care batjocura și umilinţa sunt cuvinte de ordine. Traian Băsescu ne-a poftit să plecăm din ţară dacă nu ne convine nivelul de trai, tehnocraţii „guvernului meu” ne dau lecţii despre cum să muncim pe doi lei, iar dacă nu vrem să învăţăm, eventual, importă forţă de muncă pentru această ţară din India sau din Siria, țări de la care ar trebui să luăm lecţii de supravieţuire. Dacă persistăm în lipsa de reacţie şi noi si copiii noştri ne vom trezi în ţara noastră sclavi plătiţi cu salarii şi pensii de sclavi africani.
Sistemul de învăţământ a fost pus pe butuci tocmai pentru a popula țara aceasta cu o masă de manevră needucată, fără repere și fără viitor, numai bună de scos la defilare înaintea alegerilor, iar din această pepinieră de nonvalori să fie recrutaţi la nevoie câte o „cheie” potrivită sau „o coadă de topor” bună la toate.
„Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti?” se întreba Tudor Arghezi, iar în vremurile noastre răspunsul este simplu: după cât de mult pot să se aplece si după cât de sus pot să zboare.
În societatea românească s-a creat o falie apărută în urma schimbărilor din ultimii 31 de ani, schimbări care pe mulţi dintre noi ne-au luat pe nepregătite. Nu mai ştim calea de mijloc si nu mai cunoaştem sensul cuvântului decenţă, dar dincolo de orice virtute sau păcat important e să avem un dram de patriotism şi să nu credem că a fi slugă unuia, în defavoarea altuia este vreo mare realizare.
Nu acuz pe nimeni, pe toţi schimbarea ne-a luat pe nepregătite. Cei care au trăit în comunism nu au putut să uite vechile obiceiuri sau nu s-au adaptat, tinerii s-au trezit în capitalismul sălbatic şi cu libertatea prost înţeleasă şi mă opresc aici că nu vreau să judec şi să acuz pe nimeni. Toţi am fost aici, toţi am făcut si bune si rele şi toţi aveam păcatele noastre, dar CEL MAI MARE PĂCAT E LAŞITATEA, iar daca laşitatea a fost sădită pe un teren unde nu există dragoste de ţară, de străbuni, de tradiţii şi de neam, iar mândria de a fi român a devenit doar un moft ne vom trezi că am populat ţara cu nişte umanoizi.
În contextul în care Uniunea Europeană este din ce în ce mai greu încercată, iar o fisură care poate duce oricând la dispariţie este foarte posibilă, întrebaţi-vă cum vom perpetua noi valorile neamului cu nişte umanoizi goliţi de orice conţinut, fără valori, fără principii, fără idealuri, fără trecut, fără prezent, preocupaţi doar de poleiala sclipicioasă pentru care ar fi gata oricând să aplece capul.
Nu pot să trec cu vederea versurile imnului naţional care ne îndeamnă să ne deşteptăm din somnul cel de moarte, despre care se fac vinovaţi nişte „barbari de tirani”….. Observ că poporul acesta s-a bucurat dintotdeauna de faina de a fi bun si răbdător, iar aceste calităţi au fost exploatate la maxim de forţe oculte, care îşi pun slugile credincioase, mai nou altoite cu soiuri străine, mutanţi genetici scăpaţi de laboratoarele opresiunii, în punctele cheie.
Şi tot din simplitatea și limpezimea simţirii care a dat naştere acestor versuri străbate imperativul unei coagulări a societăţii, a oamenilor de bine şi a iubitorilor de ţară în momente de cumpănă – AŞADAR, ACUM ORI NICIODATĂ , DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE!
„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară.”- Mihai Eminescu
