Boc: S-au trecut nişte linii roşii! Conducerea PNL este plină de incompetenţi
Primarul liberal al municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, consideră că organizaţia clujeană a partidului a fost sfidată de conducerea centrală a PNL prin numirea unui prefect al judeţului din partea UDMR. „E un gest de sfidare fără precedent”, susține liderul liberal.
„E fără cuvinte. E un gest de sfidare fără precedent a conducerii PNL faţă de organizaţia PNL Cluj. Eu am fost preşedinte al acestui partid 7 ani de zile, dar niciodată Clujul n-a fost umilit. De altfel, niciodată, ca preşedinte de partid, n-am umilit organizaţiile politice care au adus scor politic la partid. Iar Clujul, că le place unora, că nu le place, a adus cele mai multe voturi în zestrea generală a PNL, la toate alegerile. Deci, organizaţia care aduce cele mai multe voturi, pur şi simplu a fost umilită şi asta e o palmă data tuturor colegilor mei din PNL care au muncit cu bună credinţă. (…) Practic, conducerea centrală a partidului ne-a sfidat. (…) S-au trecut nişte linii roşii la Cluj în relaţia dintre conducerea centrală şi PNL Cluj”, a declarat, joi, Emil Boc, la un post de radio local.
Şi preşedintele liberal al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, este nemulţumit de numirea unui membru al UDMR ca prefect al judeţului.
„Am făcut tot ce este omeneşte posibil ca să schimb această decizie, dar, din păcate, nu am reuşit. (…) Este o palmă dată clujenilor, ardelenilor şi filialei Cluj a PNL. Îmi exprim public scuze clujenilor pentru această decizie, întrucât PNL Cluj era îndreptăţit să aibă acest post de prefect. Voi continua din postura de preşedinte al Consiliului Judeţean să lupt pentru oamenii acestui judeţ, iar în prezent analizez posibilitatea, în şedinţa din martie a forului judeţean, a schimbării vicepreşedintelui UDMR de la Consiliul Judeţean”, a declarat, miercuri, Alin Tişe.
De asemenea, el consideră că actuala conducere a PNL aduce prejudicii partidului şi că este plină de „incompetenţi”.
„În ceea ce mă priveşte, ca membru simplu al PNL, această conducere pe care acest partid o are nu mă mai reprezintă şi mă declar liber şi independent faţă de orice personaj care în momentul de faţă conduce PNL la nivel central. Conducerea PNL este cea care aduce mari prejudicii, enorme, acestui partid şi datoria mea şi a noastră este ca la viitorul congres acest partid să reintre în normalitate şi în parcursul său firesc. Aceşti incompetenţi care vremelnic conduc PNL vor rămâne în istorie ca nişte personaje despre care nimeni nu o să-şi mai amintească nimic”, a mai spus Alin Tişe.