Donald Trump: Mişcarea noastră de patrioţi americani mândri şi harnici abia începe şi în cele din urmă vom câştiga. O să câştigăm
Fostul preşedinte american Donald Trump a revenit în arena politică, pe scena Convenţiei Conservatoarea (CPAC), o mare reuniune anuală, la Orlando, unde a refuzat în continuare să-şi recunoască înfrângerea în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, a apreciat că supravieţuirea Statelor Unite depinde de conservatori şi a flirtat cu ideea de a candida în alegerile prezidenţiale din 2024.
„Mişcarea noastră de patrioţi americani mândri şi harnici abia începe şi în cele din urmă vom câştiga. O să câştigăm”, a susţinut Donald Trump.
El a afirmat că supravieţuirea SUA depinde de conservatori. „Suntem angajaţi într-o luptă pentru supravieţuirea Americii aşa cum o cunoaştem”. „Este o luptă. Este o luptă teribilă, teribilă, dureroasă. (…) În cele din urmă, câştigăm întotdeauna”, a mai afirmat miliardarul american, potrivit AFP.
Fostul preşedinte continuă să repete afirmaţia falsă potrivit căreia el este câştigătorul alegerilor din noiembrie 2020 şi refuză să îşi recunoască înfrângerea susţinând că au fost comise fraude electorale masive fără să prezinte însă dovezi.
Preşedintele democrat Joe Biden a obţinut 81 de milioane de voturi, în timp ce peste 74 de milioane de americani au votat pentru republicanul Donald Trump.
Totodată, fostul preşedinte a criticat modul în care actualul locatar al Casei Albe gestionează securitatea frontierelor SUA.
„Joe Biden a avut cea mai dezastruoasă primă lună a oricărui preşedinte din istoria modernă”, l-a criticat Trump pe succesorul său. Sondajele de opinie recente indică însă o susţinere de peste 50% din partea populaţiei pentru actualul preşedinte american.
De asemenea, Donald Trump a declarat că Partidul Republican este unit şi a spus că nu intenţionează să lanseze un nou partid, idee pe care a discutat-o cu consilierii săi în ultimele două luni.
„Nu formăm noi partide. Avem Partidul Republican. Va fi unit şi va fi mai puternic ca niciodată. Nu formez un partid nou „, a subliniat Trump.
Într-un sondaj informal, participanţii CPAC s-au declarat, în proporţie de 95%, în favoarea continuării politicilor sale, iar un procent de 70% ar dori ca Trump să candideze din nou în 2024. Un procent de 55% din participanţi au spus că îl vor vota pe Trump în cursa de nominalizare, în cadrul partidului, a candidatului pentru următorul scrutin prezidenţial, în timp ce guvernatorul statului Florida, Ron DeSantis, s-a clasat pe locul al doilea, cu 21% din preferinţe.
La conferinţa din acest an au participat susţinătorii loiali ai fostului preşedinte republican, în timp ce criticii din partid au stat deoparte.
Acest eveniment anual este organizat în mod obişnuit la Washington. Anul acesta conferinţa s-a desfăşurat la Orlando din cauza restricţiilor impuse de pandemia de COVID-19, care în statul Florida sunt mai relaxate.