PRIVATIZARE: Voiculescu dă bani pe audit extern companiilor, în loc să folosească Corpul de Control al ministerului Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că Guvernul a dat o Ordonanță de Urgență care va permite spitalelor să facă audit extern. Ministrul nu este nemulțumit de Corpul de Control al Ministerului Sănătății și niște bani în plus pe studii, verificări din astea de specialitate ar fi bine venite pentru companiile prietene. Jefuirea statului de către stat, cam așa s-ar traduce ordonanța lui Voiculescu.
„Avem o ordonanţă de urgenţă care a permis, pentru prima dată în România, Consiliilor de Administraţie ale spitalelor- şi asta este specificat de data asta foarte clar în lege- să ceară un audit extern la nivelul spitalului. Asta este o noutate. (…) Asta înseamnă că, tocmai pentru că nu putem să controlăm totul, sute de spitale de la nivel central, Consiliile de Administraţie vor trebui responsabilizate pentru că în acest moment de multe ori sunt pur formale şi responsabilizarea asta vine cu cel puţin două măsuri începând de ieri. Unu – pot contracta audit extern, firme de audit extern pentru a evalua ce s-a întâmplat cu adevărat, ce a făcut managementul respectiv Consiliul Director în spitale; şi doi – Consiliul de Administraţie va aproba fiecare cheltuială, fiecare achiziţie directă de peste 50.000 de lei. Asta înseamnă că nu vom mai avea achiziţii directe. Nu vom mai avea aranjamente pe care le face managerul de spital cu cineva din consiliul director, cu o companie sau alta, netrecând prin licitaţie, netrecând prin niciun proces de transparenţă”, a explicat Vlad Voiculescu, conform Agerpres.
Ministrului Voiculescu nu îi place Corpul de Control din MS
„Avem un corp de control unde oamenii se numără pe degete. Avem un birou de audit. Uitându-mă pe ultimele rapoarte de audit, pare că trăim undeva în Elveţia. Pare că suntem foarte bine, nu există probleme în spitale. Nu sunt mulţumit cu capacitatea de control al MS din acest moment. Acelaşi probleme le avem la CNAS, la Agenţia Naţională a Medicamentului Nu sunt mulţumit cu capacitatea de control. Evident că lucrurile trebuie schimbate. Pe de o parte, trebuie să avem mai multă transparenţă şi capacitatea de a digitaliza tot ce poate fi digitalizat pentru că numai aşa poţi să vezi ce se întâmplă cu adevărat în sistem”, a mai susţinut reprezentantul MS.
Vorbim despre o bătaie de joc la ministerul Sănătății, unde avem un ministru incompetent cu 21 de consilieri. Individul Voiculescu și-a delegat sarcinele către argații săi aduși de la MAGICAMP și filiera PLUS.
O să avem un audit de la stat ineficient și unul bun de la privat, adică plătim ca proștii sute de mii de euro pentru același lucru. Asta se întâmplă când lași țara pe mâna incompetenților, care nu au nici în cot nici în mânecă cu sănătatea.