PNL și USR vor buget de austeritate, dar au bani pentru pensii speciale de 9.600 de lei
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că România are în acest moment 9.500 de beneficiari de pensii speciale, iar pensia media în cazul lor este undeva în jurul sumei de 9.600 de lei. Spre comparație, pensie medie în sistemul public este de 1.500 de lei.
„În momentul de faţă avem 9.500 de beneficiari de pensii speciale şi pensia medie pentru aceştia este undeva de 9.600 de lei, în timp ce în sistemul de pensii publice avem aproximativ 4,9 milioane de pensionari cu o pensie medie de 1.500 de lei şi în total în România există aproximativ 2,7 milioane de pensionari care sunt sub nivelul pensiei medii. Normal că toată lumea resimte ca o inechitate ceea ce s-a întâmplat în timp prin vot în Parlament pe sistemul de legi speciale”, a declarat Turcan la Realitatea Plus.
Ministrul Muncii a subliniat că pensiile și veniturile trebuie să respecte principiul contributivităţii și catalogat drept profund inechitabilă actuala Lege a pensiilor. Totodată, Turcan a mai spus că „majorarea din pix” a pensiilor cu 40% a creat un orizont de aşteptare care nu poate fi susţinut în actualele condiţii bugetare.
„Politicienii la ceas de alegeri s-au gândit din pix să spună că pensiile trebuie crescute cu 40%, au creat un orizont de aşteptare care în condiţiile bugetare actuale nu poate fi susţinut. Pentru majorarea pensiilor cu 14% la 1 septembrie anul trecut, efortul bugetar este de circa 8 miliarde de lei”, a explicat ministrul Muncii.