Ce facem cu școala? E simplu: o facem la vară. Acum este vacanță
Anul școlar cu siguranță nu se poate îngheța, dar tot sigur este faptul că școala de la distanță este o mare vrăjeală.
Dar soluția este simplă și se află la dispoziția guvernanților și ea trebuie anunțată imediat.
Soluția este acceptarea faptului că în acest moment copiii se află în vacanță. Va trebui să prelungim statul lor acasă atât cât este necesar și situația de criză o cere.
Apoi copiii trebuie să revină la școală și cel mai probabil că acest lucru se va întâmplă pe toată vara. Soluția este una simplă și la îndemâna oricui: vacanța de vară se mută pentru anul 2020 în … primăvară.
Apoi ciclul școlar trebuie să fie reluat la capacitatea lui normală, materia trebuie parcursă.
În acest fel nici bugetul de stat nu este deloc afectat. Practic profesorii vor încasa acum banii pe perioada de vacanță și în timpul verii vor avea program normal.
Anul școlar nici nu se poate îngheța, nici nu se poate lua de la capăt, nici nu se poate sări peste materiale mimând școala de acasă.