Știrile 60m.RO

Impostor cu CV falsificat, director la noname NewsWeek: Sabin (B)Orcan

Sabin Orcan este directorul Newsweek, un jurnalist extrem de dur atunci când vine vorba de plagiate sau minciuni ale politicienilor. Însă nu și când vine vorba de propriile minciuni și falsuri.

La momentul de față conduce o publicație specializată pe șantaj și articole plătite, o publicație unde nici un jurnalist respectabil nu s-ar abate vreodată.

Potrivit unei investigații realizate de Evz.ro, Sabin Borcan, pe numele său real, a pretins că a absolvit cursurile unei școli care de fapt nu îl are printre absolvenți. Nu are facultate, nici de jurnalism, nici de alt fel. N-ar fi nicio nenorocire că nu are, dar MINCIUNA e greu de tolerat la un jurnalist care pune la zid plagiatorii.

Conform sursei citate, Sabin Orcan sau mai exact, Sabin Borcan, nu se numără printre absolvenții instituției de învățământ superior la care pretinde că a terminat studiile post-liceale.

În „Monografia judeţului Buzău”, scrie foarte clar:

„Sabin Orcan, ziarist. Absolvent al Liceului „B.P. Hașdeu” Buzău (1988), a urmat cursurile Școlii Superioare de Jurnalistică, înființată în 1991 de Asociația Ziariștilor din România”.

De asemenea, în biografia profesională, stă scris negru pe alb la capitolul „Education”: „Şcoala Superioară de Jurnalistică” (Asociaţia Ziariştilor Români). Dates attended or expected graduation 1992-1996″.

Sursa citată mai notează că „nu există nici un profesor de la SSJ, alminteri nume mari ale jurnalisticii româneşti, care au înfiinţat această facultate ca alternativă la cea de la stat, în care nişte anonimi încercau să-i înveţe pe studenţi ceea ce ei nu ştiau să facă, adică presă, deci nu sunt profesori care să-și amintească de studentul Sabin Borcan şi nici de Sabin Orcan. Nici colegii din anii menţionaţi. Să mergem însă mai departe. Nici în documentele SSJ, adică Registrul de absolvenţi sau în arhiva foilor matricole, nu există niciun student cu numele Borcan Sabin”.

Publicația pe care o gestionează Sabin Orcan acuză diverse persoane publice de plagiat, uitând să spună că însăși directorul este falsificatorul propriei biografii.

  • BOMBA a fost detonată! Corupții Păcuraru, Simion, Peia, trebuie să meargă la pușcărie
    Corupții Maricel Păcuraru, George Simion și Ninel Peia, trebuie să meargă la pușcărie. Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli în mediul online dezvăluie cum au fost măsluite alegerile la Capitală: semnături false pentru candidații suveraniști livrate de Maricel Păcuraru, 200 de mii de euro mită pentru retragerea lui Makaveli din cursa electorală, șpagă de 30 de …
  • Fost consilier al lui Trump: Negocierile cu Iranul vor eșua. Războiul se va prelungi
    Fostul consilier al președintelui american Donald Trump pe probleme legate de Iran a avertizat, într-un interviu pentru Politico, faptul că negocierile SUA-Iran nu vor duce la un rezultat bun, întrucât ambele părți sunt „irațional de încrezătoare” în pozițiile lor. Din acest motiv, el consideră că războiul „va dura probabil mai mult decât a anticipat cineva”. …
  • Portavionul USS Gerald Ford a ajuns în Croația pentru reparații
    Portavionul american USS Gerald R. Ford, care face parte din forța de sprijin a atacurilor aeriene împotriva Iranului, a ancorat sâmbătă în portul Split din Croația, la malul mării Adriatice, pentru reparații și mentenanță, relatează Reuters. „În timpul vizitei sale, USS Gerald R. Ford va primi la bord responsabili locali și personalități cheie în semn de …
  • Litrul de motorină standard a înregistrat o nouă scumpire sâmbătă dimineața
    Litrul de motorină standard a înregistrat o nouă scumpire sâmbătă dimineața. Astfel, noul preț era de 10.27 lei pe litru, cu 15 bani mai mult decât vineri. În același timp, prețul la benzina standard era de 9.28 lei pe litru, neschimbat față de ziua de ieri. Conform Economica, motorina s-a scumpit în luna martie cu …
  • Wizz Air testează o nouă tehnologie mult așteptată de toți pasagerii. Liber la mesaje în timpul zborului și alte beneficii
    Compania maghiară a început să testeze în Marea Britanie un serviciu care la va oferi pasagerilor acces la divertisment, filme, seriale la bord sau la serviciile de mesagerie ale Whatsapp în timpul zborului. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, testul a început în luna martie, se desfășoară pe cinci avioane și va dura șase …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button