Știrile 60m.RO

George Simion (AUR): E timpul să avem o formațiune românească în Parlament

George Simion a pornit cu caravana AUR în toată țara, cea mai recentă oprire fiind în Satu Mare, unde s-a întâlnit cu simpatizanții alianței. Simion i-a îndemnat pe toți cei ce simt la fel și își doresc o schimbare în politica românească să lupte alături de el pentru că schimbarea se face prin noi toți.

„Am fost prea slabi și prea dezbinați în aceștia 30 de ani ca să ținem România întreagă mândăr și demnă. Astăzi pornim iarăși la luptă, la lupta cea din urmă pentru că dacă nu câștigăm lupta asta sunt pe veci pierduți”, a declarat reprezentantul AUR.

„Avem o luptă grea pe 6 decembrie ca să avem în sfârșit o formațiune românească în Parlamentul României. Este timpul vostru, vorbiți cu fiecare dintre ai voștri pentru că pentru că bătălia asta o câștigăm prin voi”, le-a mai spus George Simion atât celor prezenți la întâlnire, cât și celor care îi urmăresc activitatea în mediul online.

Alianța pentru Unire Românilor, partidul patrioților români condus de George Simion și Claudiu Târziu, este singurul partid antisistem ce are liste complete pentru alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Back to top button