Macron a anunțat carantină generală în Franța

Statele europene anunță noi măsuri de carantină împotriva coronavirusului. Germania va intra într-un lockdown parțial pe întreaga durată a lunii noiembrie, cu baruri și restaurante închise, însă școlile vor funcționa în continuare. La scurt timp, Emmanuel Macron a anunțat că în Franța va fi instituită carantina generală.
Franța adoptă măsuri mai dure decât Germania: președintele Emmanuel Macron a anunțat carantină totală, începând de vineri. Afacerile non-esențiale vor fi închise, dar școlile vor rămâne deschise timp de patru săptămâni. Oamenii vor avea voie să iasă din casă pentru achiziționarea de bunuri esenţiale, să meargă la medic sau să facă ora zilnică de mişcare în aer liber.
„Virusul circulă în Franța cu o viteză pe care nici cele mai pesimiste prognoze nu au anticipat-o. Spre deosebire de primul val, toate regiunile se află acum pe pragul de alertă. (…) Responsabilitatea mea este de a-i proteja pe toți francezii, în ciuda polemicilor, în ciuda dificultății deciziilor care trebuie luate. Îmi asum pe deplin”, a spus președintele francez, adăugând că al doilea val „va fi mai greu, mai letal decât primul”.
Macron a subliniat însă că alte țări europene, precum Spania, Irlanda și Olanda, au luat măsuri „mai dure și mai devreme decât ale noastre”.
„Şcolile vor rămâne deschise, munca va putea continua, centrele pentru vârstnici vor putea fi vizitate. La fel ca în primăvară, veţi putea ieşi din case pentru a merge la lucru, pentru a merge la medic, pentru a oferi asistenţă unui apropiat, pentru a merge la cursuri sau pentru a lua aer în apropiere de casă. Revenim la declaraţiile pentru părăsirea domiciliului. Barurile şi restaurantele rămân închise”, a completat el.
„Nu cred în opoziţia dintre sănătate şi economie pe care vor să o instaureze unele persoane”, a argumentat preşedintele Franţei.
El a precizat că situaţia epidemică va fi evaluată la fiecare două săptămâni: „Dacă peste două săptămâni vom avea situaţia sub control, vom putea reevalua lucrurile şi sperăm să redeschidem anumite magazine, mai ales în această perioadă atât de importantă, înaintea sărbătorilor de Crăciun”.
Sursa: Digi24
- Viermuiala politică actuală și milioanele de euro la valiză: România lui Ilie Sărăcie ne întoarce în anii ’90
Marea reformă promisă de guvernanți s-a transformat într-un spectacol grotesc al valizelor cu bani, al trădărilor și al bătăilor pe funcții. Țara e condusă de un sistem care miroase a tranziție și mucegai. Scena politică românească a ajuns un bazar al intereselor murdare, unde milioanele de euro circulă în valize, iar funcțiile se cumpără și … - Rheinmetall vrea doar o participație minoritară la Șantierul Naval Mangalia: „Capacitatea este prea mare pentru nevoile noastre”
Grupul german Rheinmetall, unul dintre cei mai importanți jucători din industria europeană de apărare, a transmis prin CEO-ul său că analizează posibilitatea de a intra în acționariatul Șantierului Naval Mangalia, însă doar printr-o participație minoritară. Potrivit conducerii companiei, capacitatea șantierului este mult peste necesitățile actuale ale grupului. Interesul Rheinmetall pentru sectorul naval este legat de … - Cine sunt cei zece candidați din cursa pentru șefia Portului Constanța. O inculpată DNA și foști politicieni, pe listă
Zece candidați s-au înscris în cursa pentru conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța. Potrivit surselor din domeniu, numărul mare de înscrieri ar avea o miză clară: depășirea termenului limită și prelungirea interimatului actualului director general. O inculpată DNA, printre candidați Printre cei zece înscriși se numără Mihaela Stăetu, angajată a CN APMC, inculpată de … - Factura pensiilor aleșilor țării plătită de români: câți bani primesc foștii deputați și senatori de la stat
Statul român plătește lunar peste 5,4 milioane de lei pentru indemnizațiile acordate foștilor deputați și senatori. Aproape 900 de foști aleși beneficiază, în prezent, de aceste sume, iar diferențele dintre cei care încasează cel mai puțin și cei cu cele mai mari indemnizații sunt uriașe. Aproape 900 de foști aleși primesc bani de la stat … - De ce au intrat liderii UDMR în alertă după instalarea lui Peter Magyar ca premier al Ungariei
Liderul Tisza, Peter Magyar, a preluat ieri funcția de premier al Ungarie, iar discursul său a fost unul care va tulbura rău apele în rândul liderilor UDMR. Noul premier al Ungariei, Peter Magyar, a vorbit ieri despre transformarea banilor publici în averi private, despre apariţia unui sistem de tip feudal, despre privilegii şi presiuni politice. …




