Revenire în forţă a Chinei după pandemia COVID. Exporturile au atins valori record

În septembrie, importurile Chinei au crescut cu 13,2% în dolari SUA, iar exporturile au crescut cu 9,9% faţă de acum un an, anunţă CNBC.
Ţara a importat şi a exportat în septembrie o cantitate record de mărfuri exprimată în yuani.
În al treilea trimestru, exporturile Chinei au crescut cu 10,2% faţă de acceeaşi perioadă a anului trecut, la 5.000 de miliarde de yuani (742,9 miliarde de dolari), iar importurile au crescut cu 4,3% până la 3.880 de miliarde de yuani (575 mld. dolari).
Cererea globală de furnituri medicale chineze a contribuit la creşterea exporturilor din ultimele câteva luni. China a fost prima ţară afectată de pandemie şi a devenit prima economie majoră care şi-a reluat cea mai mare parte a activităţii de afaceri.
Sursa: Mediafax
- Raport devastator de la Washington privind Guvernul României: „regulile se schimbă des, predictibilitatea este zero!”
Departamentul de Stat al SUA semnalează, într-un raport publicat pe 30 septembrie 2026 privind climatul investițional din România, o serie de probleme care țin de funcționarea Guvernului și a administrației publice, de la impredictibilitatea fiscală și modificarea frecventă a legislației până la consultările publice insuficiente, absorbția greoaie a fondurilor europene și capacitatea administrativă redusă. Documentul, … - PSD aruncă bomba: Cei mai grei ambasadori, scoși din joc peste noapte, sub masca integrității
PSD acuză că premierul Ilie Bolojan scoate din joc cei mai influenți diplomați ai României. Pe scurt, aceștia nu mai pot profesa din cauza unor prevederi din Legea integrității. E aceeași lege care l-a lăsat și pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, fără mandat. Acuzațiile lui Mihai Fifor Deputatul Mihai Fifor acuză statul că își alungă … - Jaf pe față cu banii bolnavilor la Spitalul Municipal! Cum funcționează „caracatița” achizițiilor trucate sub umbrela administrației Boc!
Un control oficial aruncă în aer modul în care s-au tocat milioane de lei din bani publici la Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca, lăsând la vedere un sistem bolnav, bazat pe licitații cu dedicație și acte ținute la secret! În centrul acestui mega-scandal stă managerul Nicolae Constantea, acuzat că a transformat achizițiile pentru consumabilele de dializă … - Judecătoarea care a vrut să scape de un dosar fierbinte din cauza legăturilor cu un șef de companie municipală a fost obligată să rămână în cauză
Judecătoarea Luminița Teodora Popescu, de la Curtea de Apel Constanța, a cerut să nu participe la soluționarea unui dosar după ce a declarat că are o „relație de prietenie foarte apropiată” cu Stere Hira, directorul companiei municipale Confort Urban Constanța. Curtea de Apel Constanța a decis să respingă cererea de abținere. Într-o declarație datată 2 … - Politician USR, reținut în dosarul încălcării embargoului cu Belarus. Alexandru Munteanu, administrator la o firmă care ar fi dat utilaje pentru fabricarea de tancuri și rachete
Vicepreședintele USR Dâmbovița, Alexandru Munteanu, a fost reținut, alături de directorul unei companii, Evgheni Poliakov, în dosarul în care sunt cercetate fapte de încălcare a embargoului privind furnizarea de echipamente militare către un stat aflat sub sancțiuni, Belarus. Alexandru Munteanu va fi propus pentru arestare preventivă după ce a fost reținut de procurori Potrivit informațiilor …




