Minune: Iohannis a criticat autoritățile

Minunea minunilor, într-o zi de vineri. Pentru prima dată în ultimele luni, președintele Klaus Iohannis s-a arătat nemulțumit de autorități.
Șeful statului a criticat decizia autorităților de a mări numărul de paturi ATI, dar nu a existat personal specializat.
„Eu nu sunt adeptul măsurilor heirupiste. Trebuie studiat foarte bine unde se pioate realiza o mărire a numărului de paturi în Terapie Intensivă și acolo să se facă. Nu vreau să ajungem la situații, care au existat, că s-au instalat paturi de Terapie Intensivă, dar nu a existat personal specializat, iar întreg eforful a fost în van”, mai afirmă Iohannis.
Președintele a mai afirmat că, în privința sistemului spitalicesc, „nu suntem deloc la limită”, însă a cerut guvernanților să caute soluții pentru a avea mai multe locuri la Terapie Intensivă.
„Guvernul ia toate măsurile pentru a nu ajunge în situații critice. Noi tot timpul vehiculăm și datele despre sistem. De exemplu, în situația de acum avem peste 600 de persoane la Terapie Intensivă, însă avem peste 1000 de locuri destinate numai pentru pacienții COVID. Deci nu suntem deloc la limită”, spune Klaus Iohannis.
Președintele Klaus Iohannis spune că nu intenționează să reintroducă starea de urgență, dar anunță că evenimente de tipul „nunți, botezuri, serbări” ar putea fi restricționate.
„Sperietoarea cu starea de urgență e vehuculată cam de multă lume. Mai spun o dată – nu intenționez să revenim la starea de urgență”, spune Klaus Iohannis.
El mai afirmă că există măsuri mai puțin dure care au efecte mai bune.
„Deci cea mai bună prevenție este masca, distanța, igiena. Nu avem nevoie să să închidem toată țara pentru un efect de îngrădire. Pentru a purta mască nu e nevoie de stare de urgență. În această etapă nu intenționez să reintroduc starea de urgență, dar sunt adeptul măsurilor preventive. Trebuie să recunosc, sunt de părere că evenimentele la care se adună multă lume și probabil controlul devine mai greu vor trebui restricționate. Am văzut, din păcate, prea multe întruniri care au un substrat pozitiv, de tip nunți, botezuri, setrbări, unde nu au fost respectate aceste restricții”, continuă șeful statului.
- Jocurile de culise ale lui George Simion: Scandalul „Grindeanu la Timișoara” demonstrează că liderul AUR este doar un instrument al sistemului
Un nou episod politic scoate la iveală prăpastia dintre retorica zgomotoasă a lui George Simion și acțiunile sale reale de culise. Propunerea recentă ca pesedistul Sorin Grindeanu să primească titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei, inițiată formal de Marcel Mihoc, pare să fi fost, în realitate, regizată direct de liderul AUR. Acest scandal dezvăluie … - Firma discretă abonată la banii Primăriei Chitila. Aproape trei milioane de lei din achiziții directe sub administrația lui Emilian Oprea
De aproape 30 de ani, Primăria Chitila este condusă de același om: liberalul Emilian Oprea. În jurul unei administrații controlate de atât de mult timp s-a format o rețea stabilă de colaboratori, furnizori și constructori plătiți din bugetul local. Printre firmele care au crescut constant din contractele orașului se află și NOVA ABI CONSTRUCT SRL, … - PSD, UDMR și aripa conservatoare din PNL ar putea forma noul Guvern
S-a bătut palma pentru un nou guvern. Un politic – cu premier independent – format din PSD, UDMR și aripa conservatoare din PNL. Acesta este, în prezent, cel mai plauzibil scenariu, potrivit unor surse politice. Săptămâna viitoare sunt așteptate consultări și discuții, atât oficiale, cât și informale, la Palatul Cotroceni, în încercarea de a identifica … - Terenuri de padel ridicate fără autorizație de fiul procurorului Gigi Valentin Ștefan? Poliția Locală tace
Ani la rând, în Constanța s-a vorbit în șoaptă despre oameni considerați intangibili. Despre influență, relații și o rețea de teamă care făcea instituțiile să evite răspunsuri, să amâne controale sau să se comporte ca și cum anumite nume nu puteau fi atinse niciodată. Astăzi, însă, lucrurile s-au schimbat. Iar această schimbare trebuie înțeleasă până … - Aici sunt banii dumneavoastră! Doi directori plătiți regește pentru număratul banilor din parcările orașului Piatra-Neamț. „Generalul” e pensionar MAI
Societatea municipalității pietrene Parking SA este condusă, din primăvara anului trecut, de doi directori, unul general, celălalt adjunct. Unul e pensionar special MAI, venit de la Prefectura Neamț, unde a fost șef al Serviciului Pașapoarte, iar în prezent este și consilier local la Săvinești, altul, fost director al aceleiași societăți, potrivit Atacul.ro. Este vorba despre pensionarul Constantin Roman, membru …




