Un şef de ocol silvic, doi ingineri silvici, doi pădurari, un şef de district şi administratorul unei firme, reţinuţi pentru 24 de ore, pentru luare de mită, fals intelectuat şi furt de arbori

Şapte persoane, printre care un şef de ocol silvic, doi ingineri silvici, doi pădurari au fost reţinuţi pentru 24 de ore de procurorii gorjeni pentru comiterea mai multor infracţiuni printre care luare de mită, fals intelectuat şi furt de arbori.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis marţi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a şapte persoane, suspectate de săvârşirea unor infracţiuni.
Este vorba de şeful unui ocol, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată, instigare la fals intelectual în formă continuată, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, complicitate la tăiere nelegală de arbori şi complicitate la furt de arbori.
Procurorii mai anchetează un inginer silvic, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (săvârşită în luna mai 2018), fals intelectual, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată, complicitate la tăiere nelegală de arbori şi complicitate la furt de arbori.
Mai sunt anchetaţi un şef de district şi un inginer silvic pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată şi favorizarea infractorului şi administratorul unei societăţi comerciale cu profil exploatări forestiere, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la tăiere nelegală de arbori, instigare la furt de arbori, instigare la folosirea fără drept a instrumentelor speciale de marcat în formă continuată şi instigare la fals intelectual.
De asemenea, au mai fost reţinuţi un pădurar în cadrul unui ocol silvic, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, complicitate la tăiere nelegală de arbori, complicitate la furt de arbori şi un pădurar de canton în cadrul unui ocol silvic, anchetat pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere nelegală de arbori, furt de arbori, folosirea unor dispozitive false de marcare şi folosirea funcţiei în scopul favorizării unor persoane.
“Ancheta continuă, fiind condusă de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Gorj şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun”, se arată în comunicat.
Sursa citată a menţionat că în această cauză, care este una complexă, au fost făcute 22 de percheziţii domiciliare.
Sursa: News.ro
- Zeci de contracte preferențiale atribuite de primari din PNL Ilfov / În Berceni, un coleg de partid al primarului Ene a prins contracte de 1,3 milioane lei, inclusiv printr-o firmă nouă controlată printr-un interpus / Tot la Berceni sunt singurele contracte publice ale firmei pe care o are nașul fratelui edilului / Situația se repetă în alte trei comune cu edili liberali
Domnești, Ștefăneștii de Jos, Ciorogârla, Berceni: toate aceste comune din Ilfov au edili liberali care au direcționat zeci de contracte atribuite direct, în valoare de milioane de lei, către firme strâns legate de PNL și de unul dintre acești primari. Primul exemplu: firma Termo Instal Prod SRL care, în toată istoria sa, a prins contracte … - Restaurantul Gargantua, focarul de infecție din inima Capitalei. Cum a transformat Matei Ionescu toaleta din Parcul Icoanei într-o bombă biologică
Unul dintre cele mai emblematice și liniștite locuri din centrul Bucureștiului ascunde un atentat direct la sănătatea publică. Parcul Icoanei, spațiu frecventat zilnic de sute de copii și părinți, a devenit gazda unei veritabile bombe de mediu. Toaleta publică din incinta parcului, obiectiv aflat în proprietatea Consiliului Local Sector 2, a fost lăsată să se … - Săptămână crucială pentru banii din PNRR: România riscă să piardă peste 750 de milioane de euro. Ce urmează
Jaloanele importante din PNRR au fost respectate prin legi adoptate în vacanța parlamentară. Cea mai mare problemă rămâne însă Legea salarizării, blocată de criza politică și de nemulțumirile sindicatelor. Deputații sunt chemați la muncă pentru încă două zile de sesiune extraordinară, pe 11 și 12 august. Câteva proiecte restante urmează să primească vot final, pentru … - Drona explodată la granița României schimbă jocul la Marea Neagră: ‘Avem multe pete albe’. Bulgaria propune o reuniune fără Rusia și investiții masive anti-dronă
Explozia unei drone la numai 100 de metri de granița României a declanșat la Sofia o dezbatere amplă despre vulnerabilitatea întregii regiuni. Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, propune o reuniune a statelor riverane Mării Negre, fără Rusia, și cere sprijin de stat pentru companiile care produc drone și sisteme anti-dronă. România intră direct în această ecuație … - Pilonul II de pensii a depășit recordul de încasări: Sute de mii de români au început deja să primească banii
Câştigul net obţinut de fondurile de pensii private obligatorii a depăşit, pentru prima oară în istoria Pilonului 2, pragul de 100 de miliarde de lei, ajungând la 108,6 miliarde de lei (20,7 miliarde euro) la sfârşitul lunii iulie 2026, potrivit calculelor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) publicate pe pilonul2.ro, informează Agerpres. Peste 350.000 de …



