CCR: Dispoziţii din Legea privind statutul funcţionarilor publici – neconstituţionale

Curtea Constituţională a României a decis, joi, cu unanimitate de voturi, că sunt neconstituţionale dispoziţiile articolului 79 alineatul (5) din Legea privind statutul funcţionarilor publici.
„Dispoziţiile criticate, în prezent abrogate, dar care continuă să producă efecte juridice în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, au următorul conţinut: ‘Modul de constituire, organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, precum şi componenţa, atribuţiile, modul de sesizare şi procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici”, se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor de judecată care au sesizat Curtea Constituţională, respectiv Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Dolj – Secţia contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Mehedinţi – Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Sursa: Agerpres
- Eugen Tomac vrea să resusciteze PMP-ul lui Traian Băsescu la nivel teritorial, prin intermediul numirilor de prefecți
Odată cu instalarea la Palatul Victoria a Cabinetului condus de Luca Niculescu, un europarlamentar exercită presiuni intense pentru a readuce în viața politică un partid aflat în afara Parlamentului, vizând împărțirea funcțiilor de prefect din teritoriu. Una dintre chestiunile sensibile pe care noul prim-ministru Luca Niculescu trebuie să le arbitreze în negocierile cu Partidul Social … - Nicușor Dan atacă la CCR legea prin care orașul Voluntari este ridicat la rangul de municipiu: Principalele argumente invocate de șeful statului
Președintele Nicușor Dan a refuzat să promulge actul normativ prin care localitatea ilfoveană Voluntari urma să primească statutul de municipiu, sesizând în acest sens Curtea Constituțională a României. Șeful statului motivează că legea se fundamentează pe un referendum vetust din 2004, trecând sub tăcere consultarea populară mult mai recentă din 2009, când majoritatea covârșitoare a … - Revenire controversată la Ministerul Apărării: Protejatul lui Hrebenciuc și al „sforarului” Bogdan Mîndrescu „Vuitton”, reinstalat în funcția de secretar de stat
Un nume puternic contestat în culisele politice, beneficiar al susținerii unui influent baron din PSD, și-a făcut o revenire neașteptată la vârful Ministerului Apărării Naționale. Printre primele decizii luate de noul premier Luca Niculescu s-a numărat readucerea lui Eduard Bachide în funcția de secretar de stat la MApN, unde a preluat conducerea Departamentului pentru relația … - Culisele ascensiunii lui Luca Niculescu în PSD: Cine a garantat pentru actualul premier și cum s-a format alianța politică de la Palatul Victoria
Marian Neacșu ar fi fost liderul PSD care a garantat în partid pentru Luca Niculescu, într-un moment în care desemnarea acestuia ca premier era privită cu reticență de social-democrați, potrivit unor surse politice citate de Adevărul. Relația dintre cei doi s-ar fi consolidat în Guvernul Bolojan, pe fondul demersurilor pentru aderarea României la OCDE. La … - Avertisment dur privind fondurile europene: România are la dispoziție 60,2 miliarde de euro, dar riscă să piardă o parte din bani din cauza lecțiilor nespuse din PNRR
România riscă să nu poată utiliza integral cele 60,2 miliarde de euro estimate pentru perioada 2028–2034, din cauza unor prevederi tehnice din viitorul mecanism de finanțare europeană, avertizează europarlamentarul Victor Negrescu. Acesta susține că autoritățile trebuie să înceapă din timp pregătirea proiectelor și negocierile pentru următorul ciclu bugetar al Uniunii Europene. Avertismentul a fost lansat …




