SocialȘtirile 60m.RO
1 octombrie, ziua mondială a luptei împotriva cancerului la sân

Prima zi a lunii octombrie este, la nivel mondial, dedicată luptei împotriva cancerului la sân.
Momentul un prilej pentru a le reaminti femeilor că, printr-un control medical făcut la timp, maladia poate fi descoperită şi învinsă.
În România, mai puţin de 10% din noile cazuri sunt diagnosticate în fază incipientă. În lume,potrivit statisticii, la fiecare 14 minute, o femeie moare din cauza cancerului la sân.
Pentru a marca această zi, clădiri simbol sunt iluminate în roz.
- Primarul Buzăului, Constantin Toma: Moţiunea, o greşeală. PSD îşi va pierde identitatea într-un gest de disperare al preşedintelui Grindeanu
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat luni, pentru AGERPRES, că demersul Partidului Social Democrat (PSD) de a semna, alături de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), o moţiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan, este „o mare greşeală”, care va duce la pierderea identităţii partidului. „Este o mare greşeală pentru PSD, este … - Omul cu PSD în ADN, Dan Dungaciu vrea la guvernare cu Grindeanu
Masca partidului anti-sistem pare să alunece tot mai mult. Dan Dungaciu, prim-vicepreședintele AUR, supranumit în cercurile politice drept „omul cu PSD în ADN” din cauza afinităților sale greu de ascuns, a confirmat luni seară un scenariu care, până nu demult, ar fi fost considerat o trădare supremă de către electoratul suveranist: disponibilitatea de a guverna … - Ciprian Șerban (PSD) după ce a scumpit cartela de metrou în ultima zi de ministru: Ghinion
Fostul ministru al Transporturilor Ciprian Șerban (PSD) spune că este „ghinionul lui” că a avut de semnat pe final de mandat ordinul care vizează creșterea prețurilor la călătoria cu metroul. Decizia lui de a crește prețul cartelelor la metrou a fost una politică. Fostul ministru al Transporturilor Ciprian Șerban a fost întrebat luni de ce … - De la „partidul trădător și mafiot” la „nu avem încredere”, și de la „partidul extremist” la ”orice drum începe cu primul pas”
Criza politică declanșată de ieșirea PSD de la guvernare, pe 20 aprilie 2026, a schimbat tonul discursului principalelor forțe politice după numărul de voturi de la alegerile din 2024. Relația dintre PSD și AUR – până recent dominată de atacuri dure și etichetări radicale – a intrat într-o zonă mai nuanțată, în care retorica lasă … - Creşte vârsta de pensionare a militarilor și poliţiştilor
Ilie Bolojan a declarat, vineri, că va crește vârsta de pensionare a militarilor și a polițiștilor, pentru că nu există altă posibilitate. Premierul României a anunțat că ”vom încerca săptămâna viitoare să venim cu o propunere”. ”Statul român trebuie să alimenteze, în afară de contribuţiile care le-au făcut cei care au lucrat în România, fondul …




