Peste o sută de persoane sunt cercetate pentru fapte penale în ziua alegerilor, anunță MAI

Peste o sută de persoane sunt cercetate pentru 95 de fapte penale comise în ziua alegerilor, a anunțat, marți, comisarul șef Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Angajații MAI care au asigurat liniștea publică și ordinea în ziua alegerilor, 27 septembrie, au constatat 95 de fapte penale, pentru care acum sunt cercetate 102 persoane, a anunțat, marți, comisarul șef Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Angajații MAI au aplicat, de asemenea, 17 amenzi în valoare de peste 82.000 de lei precum și 67 de avertismente scrise.
După încheierea procesului electoral, la nivel național s-au desfășurat manifestări spontane de susținere a unor candidați în 120 de localități din 28 de județe la care au participat peste 13.000 de persoane. În acest context, în aceste manifestări au fost înregistrate și incidente. Astfel, s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe în județul Iași și au fost aplicate două sancțiuni contravenționale – o amendă în valoare de 500 lei și un avertisment scris în județul Buzău.
De asemenea, în județul Alba, un polițist a executat două focuri de armă în plan vertical pentru a aplana un conflict dintre două persoane, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.
Sursa: Agerpres
- Cristela Georgescu îl distruge pe Simion – îl numește „așa-zisa opoziție” și afirmă că presiunea făcută asupra judecătorilor îi face rău lui Călin Georgescu
Cristela Georgescu îl demolează pe George Simion și denunță un linșaj coordonat: „Așa-zisa opoziție” și președintele Nicușor Dan pun presiune pe judecători pentru a-l îngropa pe Călin Georgescu înainte de proces Ieșirea publică a Cristelei Georgescu de la sediul DIICOT spulberă farsa politică jucată de George Simion și deconspiră un mecanism cinic prin care Călin … - Un salt periculos spre nicăieri: Cum visează George Simion să transforme Palatul Victoria în circul personal
Într-o nouă demonstrație de grandomanie extremă și deconectare totală de la realitate, George Simion a ieșit din nou la rampă cu o retorică delirantă, susținând cu tupeu că preluarea Palatului Victoria și o guvernare solo reprezintă doar „o chestiune de timp”. Liderul AUR demonstrează încă o dată că pentru el politica nu este despre bunăstarea … - Scandal uriaș în serviciile secrete germane: Fostul șef al BND, arestat într-un dosar cu 2.000 de documente clasificate. Pista nu duce la Rusia
Fostul şef al serviciului german de informaţii externe (BND), August Hanning, a fost arestat marţi sub suspiciunea că ar fi plătit pentru a avea acces la documente clasificate şi că le-ar fi folosit pentru a pregăti o analiză destinată unui serviciu de informaţii străin, au declarat procurorii federali, informează Reuters. Procurorii nu au identificat serviciul de … - George Simion nu a prezentat dovada cotizației. Marius Lulea da
Tandemul format din George Simion și Dan Dungaciu își deconspiră încă o dată impostura și disprețul față de membrii de rând ai partidului. În timp ce folosesc pretexte administrative penibile și invocă situația cotizațiilor pentru a pune sub semnul întrebării calitatea de membru a celor care îndrăznesc să gândească liber, cei doi conducători se comportă … - De la Bolojan la Niculescu: pas cu pas spre distrugerea României
Luca Niculescu și Ilie Bolojan execută cu precizie planul de distrugere a României. Sub masca reformelor, a diplomației și a integrării internaționale, acești doi lachei ai Sistemului vând bucată cu bucată viitorul și suveranitatea țării. Nu asistăm la simple greșeli politice, ci la o acțiune deliberată și coordonată de subminare a intereselor naționale, în care …




