Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe, trimis în judecată sub acuzaţia că ar fi pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate

Directorul unei instituţii publice din Sfântu Gheorghe a fost trimis în judecată de procurori, fiind acuzat că a pretins favoruri sexuale de la mai multe angajate, a comis o agresiune sexuală şi a încercat să determine una dintre victime să îşi retragă declaraţiile făcute în faţa anchetatorilor.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe a transmis, miercuri, printr-un comunicat de presă, că a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru comiterea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual în formă continuată, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, agresiune sexuală şi influenţarea declaraţiilor în formă continuată.
„În fapt, s-a reţinut că, inculpatul, care, la data săvârşirii faptelor, ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în perioada ianuarie 2015-octombrie 2017, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, precum şi în cursul lunilor iulie 2018 şi octombrie 2018 a pretins de la trei persoane vătămate şi a pretins şi obţinut de la una dintre acestea favoruri de natură sexuală, victimele aflându-se în poziţii ierarhice inferioare, iar inculpatul s-a prevalat în acest scop de autoritatea asupra victimelor ce decurgea din funcţia deţinută”, se arată în comunicat.
Sursa citată a precizat că pe data de 11 octombrie 2018, că bărbatul se afla în biroul său cu una dintre angajate şi “a exercitat acte de constrângere fizică asupra acesteia şi acte de natură sexuală”, pretinzându-i în repetate rânduri să întreţină relaţii sexuale cu el.
De asemenea, în zilele de 14 martie 2018 şi 9 noiembrie 2018, bărbatul a încercat să o determine pe una dintre victime ,“prin săvâşirea unor fapte cu caracter intimidant”, să îşi retragă declaraţiile şi acuzaţiile formulate împotriva sa.
Dosarul a fost trimis pentru soluţionare la Judecătoria Sfântu Gheorghe.
Sursa: Agerpres
- Comisia Europeană riscă să blocheze piața agricolă cu o lege controversată privind vânzarea sub costPlanurile Comisiei Europene de a interzice vânzarea produselor agricole sub costul de producție, prezentate drept o soluție pentru fermieri, provoacă deja tensiuni majore în sectorul agroalimentar. Criticii avertizează că măsura ar putea distorsiona piața, ar spori birocrația și ar favoriza doar anumite state membre. Comisia Europeană a anunțat că pregătește o revizuire a legislației privind …
- Milionarul e furios că România nu ia exemplul Indiei: „Americanii și-au ales președinte un miliardar, noi am pus un chiriaș”Fostul șef de la LPF e furios că România nu a luat exemplul Indiei în ceea ce privește una din cele mai importante industrii din lume. Mitică Dragomir a dezbătut mai multe subiecte de actualitate în cadrul emisiunii moderate de Dan Diaconescu. Milionarul e cunoscut pentru că nu vorbește pe ocolișuri, ci spune direct ce gândește. …
- Bolojan vrea să ai bani în cont, bani pe care statul îi poate fura prin taxe și impozite – Firmele nou înființate, obligate să aibă 8.000 lei capital socialGuvernul pregătește noi constrângeri pentru firme: cont bancar obligatoriu și capital social minim de 8.000 lei. Ministerul Finanțelor, condus de Alexandru Nazare, propune modificări majore pentru mediul de afaceri, printr-un nou pachet de măsuri fiscale care ar obliga toate companiile din România să aibă cont bancar și card, iar societățile cu răspundere limitată (SRL) să …
- Guvernul mafiei pregătește suspendarea de facto a PNRR: Contractele se denunță unilateral, NU se mai încheie contracte noiPNRR este blocat, contractele aflate în stadii incipiente sunt denunțate unilateral, iar pentru cele mai avansate va fi nevoie de un aviz special de la Guvern. România încearcă renegocierea PNRR, iar în motivarea OUG se arată că avem o supracontractare, pe care bugetul de stat nu o poate susține. ”Ținând cont de faptul că România se …
- Prăbușirea profitului Hidroelectrica de unde escrocul Bolo vroia să mai scoată bani din vânzare de acțiuni. Sau se pregătește vânzarea la preț mic?Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a raportat rezultate în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unor condiţii hidrologice deficitare, ceea ce a dus la o producţie de energie electrică puternic redusă, iar, în contextul unor preţuri mai mici, rezultatele au fost sub aşteptări. Însă …