Toamna se numără bobocii, dar şi adeverinţele medicale. Ce categorii de elevi trebuie să le prezinte

Preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Bucureşti şi Ilfov, Sandra Alexiu, atrage atenţia că părinţii solicită în mod excesiv adeverinţe pentru ca elevii să poată merge la şcoală. Spune că nu toţi şcolarii au nevoie de astfel de acte, ci numai cei care încep un nou ciclu şcolar. Subliniează şi faptul că avizul epidemiologic are o valabilitate de 24 de ore, în zilele lucrătoare, şi 72 de ore, dacă se eliberează vineri, asta înseamnă că va fi dificil să fie acoperite toate cererile părinţilor.
„Avizul epidemiologic la începerea şcolii se dă numai când începe un nou ciclu şcolar. Atunci când copilul intră la şcoală, când intră în ciclul gimnazial, când intră în liceu şi facultate. Deci, doar de patru ori. Odată ce a intrat în şcoală, se presupune că fiecare şcoală şi fiecare grădiniţă beneficiază de un contract cu un medic şcolar şi aceştia vor controla copiii când intră. Noi ne confruntăm în fiecare început de an şcolar cu această avalanşă de solicitări pentru că nu ne dezobişnuim de acest reflex să cerem hârtii”, spune preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti Ilfov, Sandra Alexiu.
Sursa: Mediafax
- Legea salariilor transparente se lasă cu așteptare. Firmele încă nu pot fi amendate și nici controlate. Cum explică Inspecția Muncii
Motivul este unul legislativ: România nu a adoptat încă actul normativ prin care directiva europeană este introdusă în legislația națională. Inspecția Muncii spune că va începe verificările la angajatori după apariția legii de transpunere și avertizează că firmele care nu vor respecta noile obligații riscă sancțiuni. Directiva europeană este în vigoare, dar România nu are … - Sfidare de la vârful primăriei: Ciprian Ciucu amenință procurorii DNA și se apără halucinant:”Mita nu se vede în stilul meu de viață!”
Tupeu uriaș din partea lui Ciprian Ciucu! Primarul Capitalei recurge la amenințări la adresa procurorilor care au extins ancheta din dosarul șpăgii! Acesta își motivează delirul prin faptul că mita nu se reflectă în stilul său de viață. Atacurile lui Ciprian Ciucu vin chiar în timp ce ancheta se complică tot mai mult, iar la … - Avertismentul de la Bruxelles care l-a redus la tăcere pe Bolojan: De ce a oprit premierul demis războiul cu Justiția
Ilie Bolojan și-a temperat discursul după decizia Tribunalului București care a suspendat provizoriu hotărârile Congresului Extraordinar al PNL din 21 iunie, în contextul presiunii politice și instituționale generate de criticile la adresa justiției, au declarat surse politice. Potrivit acestora, fostul premier ar fi fost avertizat direct, inclusiv pe filieră europeană, că escaladarea atacurilor împotriva instanțelor … - Revoltă în zootehnie: Crescătorii de oi cer schimbarea șefului ANSVSA și acuză pierderi de 128 de milioane de euro
Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS a lansat un atac fără precedent la adresa conducerii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), acuzând instituția că a gestionat defectuos criza generată de Pesta Micilor Rumegătoare (PMR) și că a provocat pierderi uriașe fermierilor români. „Opriți mascarada întâlnirilor” Într-o scrisoare deschisă adresată președintelui … - Fost ambasador SUA, Adrian Zuckerman, critică dur proiectul de la Doiceşti şi deciziile Nuclearelectrica: „Risc de securitate naţională”
Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA şi preşedinte Alianţa, organizaţie ce reuneşte foştii ambasadori americani din România şi lideri din sectoare strategice – securitate, energie, industrie şi tehnologie – critică dur deciziile luate de Nuclearelectrica în materie de proiecte energetice. Într-o amplă opinie trimisă redacţiei Epoch Times, Zuckerman susţine că Nuclearelectrica a gestionat defectuos proiectele nucleare ale …



