Un câine a murit salvându-și stăpânul dintr-un incendiu

Un câine din rasa ciobănesc german este considerat erou de un oraș întreg din Germania, după ce și-a salvat stăpânul dintr-un incendiu cu prețul vieții sale.
Sâmbătă dimineață, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu din cartierul Freudenberg din Lindenberg. În final, flăcările au provocat pagube de peste 200.000 de euro, iar proprietarul imobilului, un bărbat de 44 e ani, a fost grav rănit, relatează Siegener Zeitung.
După stingerea inceniului, bărbatul de 44 de ani a aflat că a pierdut mult mai mult: în incendiu i-a murit câinele de care era foarte atașat și care i-a salvat viața.
Polițiștii au stabilit că încendiul a pornit de la aragazul din bucătărie, la care bărbatul gătise vineri seară. Bărbatul a adormit și habar nu avea că locuința i-a fost cuprinsă de incendiu, însă câinele și-a dat seama de pericol și l-a trezit în ultimul moment. Bărbatul a sărit pe fereastră afară și astfel a scăpat cu viața.
Din păcate, câinele său a fost prins de flăcări și nu a mai găsit o cale de ieșire.
- Spălătoria de la Curtea de Apel București suspendă publicarea adreselor chiriașilor RA-APPS
Regia Autonomă „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) a secretizat din nou lista cu adresele imobilelor închiriate persoanelor fizice, după ce mai mulți consilieri de conturi și chiriași ai Regiei au atacat la Curtea de Apel București (CAB) hotărârea Guvernului Bolojan prin care aceste informații au fost făcute publice. „Se suspendă executarea prevederilor Hotărârii Guvernului … - Absurd administrativ la PMB: Corturile pentru sinistrați, ecografele și scaunele de birou, trecute la investiții „verzi”!
Primăria Municipiului București pare că a descoperit rețeta secretă pentru a deveni campioană absolută la politicile de mediu. Secretul nu stă în extinderea parcurilor sau în reducerea reală a poluării aerului, ci în hârtii. Un proiect de hotărâre care va intra la vot în Consiliul General al Capitalei în ședința de vineri, 19 iunie, arată … - Angajări pe șpagă la MAI și RAR: Un samsar celebru, condamnat după ce a cerut mii de euro pentru posturi de polițiști și pompieri!
Un bărbat care execută deja o pedeapsă de 7 ani și 7 luni de închisoare a fost condamnat din nou pentru trafic de influență, după ce a pretins și primit 8.000 de euro și 7.000 de lei de la două persoane cărora le-a promis că le poate angaja în structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit Tribunalului … - Marele blat din Argeș: Cum joacă Bogdan Velcescu rolul de „câine de pază” pentru baronii PSD Mînzînă și Gentea
O analiză necenzurată asupra realității politice din județul Argeș scoate la iveală o rețea de interese profund ipocrită, în care principiile anti-sistem trâmbițate la televizor devin monedă de schimb în negocierile din spatele ușilor închise. În centrul acestui mecanism de amăgire a electoratului se află deputatul Bogdan Velcescu, președintele organizației județene AUR Argeș. Dincolo de … - Artiștii ca vectori de contaminare: Cum a devenit line-up-ul lui Selly o platformă de promovare a narco-culturii
Aparatul de marketing din spatele „Beach, Please!” a selectat în mod sistematic un line-up format din artiști de trap, rap și manele ale căror piese gravitează exclusiv în jurul consumului de droguri, traficului de substanțe și îmbogățirii rapide prin metode ilicite. Această selecție nu este un accident, ci o strategie deliberată de a exploata rebeliunea …


