Prima ţară europeană care îşi mută ambasada din Israel la Ierusalim

Serbia este prima ţară europeană care îşi va muta ambasada în Israel din Tel Aviv la Ierusalim. Mişcarea va avea loc până la finalul lui iulie 2021 şi este o lovitură dată de Trump înaintea alegerilor prezidenţiale din Statele Unite.
Anunţul mutării ambasadei a venit după un summit la Casa Albă, la care au participat preşedintele Serbiei şi premierul din Kosovo. În plus, Kosovo şi Israel s-au recunoscut reciproc, iar Kosovo a devenit primul stat majoritar musulman care va avea o misiune diplomatică în Ierusalim.
În martie 2019, Viorica Dăncilă anunţa, pe tărâm american, aceeaşi decizie.
Ierusalimul este disputat de zeci de ani. Oraşul e considerat de israelieni capitala nedivizată a ţării lor, în timp ce palestinienii revendică partea de est drept capitală a viitorului lor stat. Misiunile diplomatice ale ţărilor străine sunt în Tel Aviv, o tradiţie ruptă de Donald Trump acum trei aproape trei ani, când a mutat ambasada SUA în Ierusalim.
„Este o măsură amânată prea mult timp, care va avansa procesul de pace şi care va aduce o înţelegere de durată”, declara şi Donald Trump pe 6 decembrie 2017.
Conflictul dintre israelieni şi palestinieni a făcut ca foarte puţine ţări arabe să recunoască statul evreu. Emiratele Arabe Unite sunt ultimele intrate pe această listă extrem de scurtă. Luni, a avut loc primul zbor direct între Tel Aviv şi Abu Dhabi. Şi această înţelegere a fost posibilă tot cu intervenţia lui Trump, care a punctat la capitolul relaţii externe.
Sursa: Ziarul Financiarul
- PSD a pus condițiile pe masă pentru Cabinetul Niculescu. Social-democrații cer majorarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame
Condițiile pe care PSD i le pune lui Luca Niculescu, pentru a-i vota Cabinetul: Majorarea pensiilor și a pensiilor militare, eliminarea CASS la mame și veterani de război. Liderii PSD se vor întâlni, miercuri, la sediul din Kiseleff, cu premierul desemnat Luca Niculescu. Întrevederea va avea loc la ora 11:00, conform surselor STIRIPESURSE.RO. Potrivit informațiilor, … - Noi declarații de impact la DIICOT: Cristela Georgescu contestă procedurile de percheziție informatică și acuză o „uneltire” împotriva soțului său
Cristela Georgescu a lansat noi acuzații miercuri, 7 octombrie, la ieșirea de la DIICOT, unde a participat pentru a doua zi consecutiv la perchezițiile informatice din dosarul soțului său. Aceasta s-a declarat îngrijorată pentru confidențialitatea datelor familiei și a spus că vederea fotografiilor copiilor pe ecranele anchetatorilor a afectat-o profund. „Călin nu a înșelat, Călin … - Echipa națională a României înregistrează cea mai slabă clasare din istorie: Coborâre de șase locuri în clasamentul FIFA
Echipa națională de fotbal a României, pregătită de selecționerul Gheorghe Hagi, a coborât pe locul 58 în clasamentul FIFA, marcând cea mai slabă poziție din istoria reprezentativei. Noua ierarhie a fost publicată miercuri, ca urmare a rezultatelor din Liga Națiunilor, unde România a înregistrat a patra înfrângere consecutivă, scor 0-1, în meciul cu Suedia disputat … - Surse: Premierul desemnat, Luca Niculescu, va avea joi întâlniri cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea formării guvernului
Luca Niculescu merge mâine la sediile PSD, PNL și UDMR, au dezvăluit surse pentru Știripersurse.ro. Conform informațiilor noastre, premierul desemnat se va întâlni, joi, cu liderii Partidului Social Democrat, ai Partidului Național Liberal și ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. Luca Niculescu merge mâine la sediile PSD, PNL și UDMR Surse ale STIRIPESURSE.RO au … - Răsturnare de situație în Dosarul Bogoș: Ninel Peia detonează apărarea lui George Simion și susține că liderul AUR s-a întâlnit față în față cu afaceristul vasluian
Apar noi informații în scandalul din jurul dosarului Fănel Bogoș, în care a fost audiat ca martor și premierul interimar Ilie Bolojan. Senatorul Ninel Peia susține că omul de afaceri Fănel Bogoș s-ar fi întâlnit chiar cu liderul AUR, George Simion, alături de alți patru oameni de afaceri, pentru a-i reclama presupuse „abuzuri” la DSVSA …




