Știrile 60m.RO

Pe fondul unei producţii mari de energie eoliană, România a exportat sâmbătă în jur de 1.500 de MW de electricitate

România exportă sâmbătă în jur de 1.500 de MW de electricitate, în condiţiile unei producţii foarte mari de energie eoliană, care acoperă 32% din totalul generat la nivel naţional, potrivit datelor Transelectrica, analizate de AGERPRES.

Astfel, la ora 12:25, consumul ţării era de 6.397 MW, producţia, de 7.861 MW, diferenţa de 1.464 MW reprezentând importuri.

Pe locul întâi în topul surselor de producţie se află sectorul eolian, cu 2.549 de MW, are acoperă 32,6% din total. Pe locul doi se află centrala nucleară – 17%, urmată de hidrocentrale – 16,9%, cărbune – 13%, fotovoltaice – 9%, hidrocarburi – 9% şi biomasa – 0,5%.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă un cod galben de vânt puternic pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, unde se află majoritatea parcurilor eoliene din România.

Sursa: Agerpres.ro

  • Directorul STB duce acasă peste 100.000 de euro pe an, în timp ce compania este la un pas de faliment
    Într-un moment în care bucureștenii se confruntă zilnic cu problemele transportului în comun, iar Societatea de Transport București (STB) se zbate într-o criză financiară profundă, conducerea companiei pare să trăiască într-o realitate paralelă, guvernată de lux extrem și opulență din banii contribuabililor. Daniel Istrate, directorul general al STB, a ajuns să încaseze o sumă astronomică …
  • Peiu și Dungaciu, excluși de trădătorul Simion din fotografia cu ambasadorul SUA
    Într-un gest care confirmă ipocrizia și dublul discurs al conducerii AUR, George Simion a ales să îi elimine pe Dan Dungaciu și Petrișor Peiu din fotografia oficială realizată în urma întâlnirii cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii. Această mișcare demonstrează o trădare flagrantă a principiilor pe care partidul pretinde că le apără, liderul AUR preferând …
  • ”Junk” scrie pe noi!? România e aproape de moarte clinică
    România nu urmează să intre pe „ultima treaptă a încrederii investitorilor”. Este deja acolo. Fitch și S&P ne acordă calificativul BBB-, iar Moody’s echivalentul Baa3 – cel mai slab nivel din categoria recomandată investițiilor. Toate cele trei agenții au atașat perspectivă negativă. Orice coborâre cu o treaptă ne-ar duce în categoria speculativă, numită brutal „junk”. Asta nu înseamnă faliment, ci …
  • Firmele care distrug pădurile din România: IKEA nu e singura
    Ines Gavriluț se ocupă de Europa de Est la organizația neguvernamentală Bruno Manser Fonds (BMF). Înființată inițial pentru salvarea pădurilor tropicale, organizația analizează între timp și defrișările din România (Interviu pentru DW) DEUTSCHE WELLE: Într-unul dintre răspunsurile oficiale oferite de IKEA după raportul publicat de Agent Green și Bruno Manser Fonds referitor la dezastrul ecologic pe care îl patronează această companie, se vorbește despre …
  • Greenpeace: Pădurile naturale din România ajung mobilă IKEA în 13 țări europene
    Producători de mobilă care fabrică pentru IKEA se aprovizionează cu lemn provenit din ultimele păduri naturale ale Carpaților românești, incluzând păduri din situri protejate Natura 2000, conform unei investigații publicate de Greenpeace. O nouă investigație Greenpeace publicată astăzi dezvăluie cum șapte producători ai produselor populare IKEA sunt legați de distrugerea pădurilor cu o mare valoare de conservare. Cel …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button