InternaționalRepublica Moldova

Autoritățile ruse îl trimit în judecată pe omul de afaceri moldovean Vladimir Plahotniuc, acuzându-l de spălarea a aproximativ 500 miliarde de ruble rusești

Controversatul Vladimir Plahotniuc, împreună cu omul de afaceri Veaceslav Platon, fostul lider politic al PD, și primarul de Bălți, Renato Usatîi, sunt dați în urmărire internațională de către autoritățile ruse, care au finalizat ancheta privind o schemă financiară prin care cei trei ar fi implicați în spălarea a 500 miliarde de ruble rusești, prin intermediul unei banci din Republica Moldova.

„Departamentul de Investigații al Ministerului de Interne Rus a finalizat ancheta unui dosar penal împotriva a opt membri ai comunității criminale internaționale, care sunt acuzați de retragerea a peste 500 de miliarde de ruble din Federația Rusă, prin tranzacții valutare ilegale”, a transmis Irina Volk, din cadrul Ministerului Rus de Interne, conform tv8.md.

Anchetatorii ruși au stabilit, în cadrul anchetei preliminare că, în perioada iunie 2013 și până la sfârșitul anului 2014, Veaceslav Platon, împreună cu Vladimir Plahotniuc, precum și Alexander Korkin, ultimul arestat mai devreme la Moscova, au dezvoltat un mecanism pentru retragerea fondurilor clienților din sistemul financiar al Federației Ruse.

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc a spus pentru  tv8.md că nu comentează informațiile transmise de autoritățile ruse.

 „Nu putem noi să comentăm așa ceva. Nu cunoaștem ce e acolo, de unde, cum (…) Nu știm cum sunt avocații în Rusia”, a spus avocatul Vladislav Roșca.

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, califică informația publicată de autoritățile ruse drept o răfuială, înaintea alegerilor prezidențiale.

 „Tot timpul, în startul campaniei, apare o acuzare. Și acum, aberație organizată de Dodon și unii bețivani din serviciile speciale ale Federației Ruse, cărora nu le-a convenit că Usatîi nu este politician de buzunar al cuiva. Este o răfuială”, a comentat Usatîl, conform tv8.md.

Sursa: www.tv8.ro

  • Încă un parlamentar PNL sare în tabăra lui Adrian Veștea: Avem nevoie de stabilitate!
    Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru a agitat serios apele în interiorul PNL, iar partidul pare în pragul unei scindări. Începând de ieri, liderii PNL se poziționează și tot mai mulți sar în barca lui Adrian Veștea, în detrimentul taberei conduse de Ilie Bolojan. Pe această listă se alătură și deputatul Mihai Culeafă, …
  • Dosarul 10 August: Foșii șefi ai Jandarmeriei, achitați înainte de prescripție
    Tribunalul Militar București s-a pronunțat luni în dosarul „10 August”, după două amânări consecutive motivate de necesitatea deliberării. Decizia magistraților este una surprinzătoare: foștii șefi ai Jandarmeriei au fost achitați. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. În fața instanței au fost judecați Laurențiu Cazan, fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei, Sebastian Cucoș, fost …
  • Fabrica de cash: Schema „Cardul AUR”, rețeaua iluzionistului George Simion și culisele unei prăduieli politice de milioane de euro
    Un raport de investigație detaliat despre modul în care Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transformat idealismul naționalist și iluzia intrării la guvernare într-o fabrică de cash. Cum s-au colectat 500.000 de euro în doar câteva zile prin „ordin pe unitate” și unde dispar, de fapt, milioanele din subvenții și cotizații. Anatomia unei iluzii politice …
  • Locuințe sociale în 2026: cine poate primi casă de la stat și ce condiții trebuie îndeplinite
    Obținerea unei locuințe sociale rămâne una dintre cele mai importante forme de sprijin pentru persoanele cu venituri reduse din România. În 2026, interesul pentru acest program continuă să crească, pe fondul chiriilor ridicate și al costurilor tot mai mari de trai. Pentru a beneficia de o locuință socială, este necesară îndeplinirea unor condiții prevăzute de lege și …
  • 137 de ani de la moartea poetului național Mihai Eminescu
    În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii din România. Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută și de UNESCO, poemul Luceafărul a intrat în Guiness Book of Records, iar …
RedSport.RO Banner

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button