Sprijin de până la 7.000 de euro pentru fermele de vaci, din fonduri europene

Crescătorii din vite vor putea primi granturi finanțate de Comisia Europeană, prin FEADR, în valoare de până la 7.000 de euro. Măsura a fost gândită pentru ca fermierii să-și rezolve problemele legate de lichidități, urmare a efectelor pandemiei cu noul coronavirus.
Ca măsură excepțională de sprijin pentru fermierii din zootehnie afectați de pandemia cu noul coronavirus, Ministerul Agriculturii va lansa o nouă măsură de sprijin finanțată prin Fondul European pentru Dezvoltare Rirală (FEADR) dedicată crescătorilor de vaci de lapte și carne.
Sprijinul va fi acordat sub formă de sumă forfetară care urmează să fie plătită până la 30 iunie 2021, pe baza unei cereri de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.
Pot beneficia de aceste sume, fermierii trebuie să fie activi (conform definiției de la art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013), să fie înregistrați la APIA cu cerere unică de plată pentru 2020 și să dețină minimum 5 capete (UVM) femele adulte din specia bovine, înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE). De asemenea, aceștia trebuie să aibă înscrise minim 5 femele adulte din specia bovine pe exploatație cu cod ANSVSA.
Totodată, fiecare femelă adultă din specia bovine pentru care se solicită sprijin, trebuie să aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020.
Sprijinul se primește o singură dată în cadrul acestei măsuri prin PNDR 2014-2020 și este între 1.000 și 7.000 de euro în funcție de numărul de capete din exploatație. Spre exemplu, vor lua 1.000 de euro cei cu 5 și 10 vite, 2.000 de lei cei cu 11-20 de vite, 3.000 de lei cei cu 21-30 de vite s.a.m.d. 7.000 de euro se acordă deținătorilor de ferme cu 71 – 99 de capete.
- Liderii Partidului Popular Republican din Turcia vor fi expulzați / „Erdogan şi-a pierdut minţile”
Sute de membri ai forţelor de ordine au luat cu asalt duminică sediul din Ankara al principalului partid de opoziţie din Turcia pentru a-i expulza pe liderii acestuia, care au fost destituiţi joi printr-o hotărâre judecătorească, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres. Susţinători ai liderului Partidului Popular Republican (CHP, social-democrat), Ozgur Ozel, blocaseră accesul în … - „Când o să zboare porcul!” Șansele ca UDMR să aibă premier, din perspectiva vicepremierului Tanczos Barna
Vicepremierul Tanczos Barna prezintă cu un realism pesimist posibilitatea ca UDMR să dea în viitor premierul, dar pare mai deschis spre varianta unui președinte al României etnic maghiar. Tanczos Barna a fost întrebat, duminică, la Digi 24, când va avea UDMR premier. „Când o să zboare porcul. Niciodată, cred”, a afirmat Tanczos Barna. Vicepremierul a fost … - Regizorul Tudor Giurgiu spune ce ar trebui să facă Guvernul cu filmul „Fjord” al lui Mungiu în campania de la Oscar
Tudor Giurgiu l-a numit duminică pe Cristian Mungiu „cel mai important și influent cineast român din toate timpurile”, după ce filmul său „Fjord” a fost premiat cu Palme d’Or la Cannes. Regizorul a făcut apel la implicarea guvernului în promovarea filmului pentru Oscar. Tudor Giurgiu, unul dintre cei mai importanți regizori români, spune, într-o postare … - Dezvoltatorul Lucian Azoiței cere României despăgubiri de peste 370 milioane euro în scandalul imobiliar Lagoon City București
Antreprenorul Lucian Azoiței, fondatorul dezvoltatorului imobiliar Forty Management, cere statului român despăgubiri care depășesc 370 de milioane de euro printr-un arbitraj internațional. Acesta susține că autoritățile au blocat documentația de urbanism pentru proiectul Lagoon City București, un complex estimat la aproximativ 100 de milioane de euro, ce urma să includă un hotel Radisson, sute de … - Peste 10.500 de copii au fost dați dispăruți în ultimul an în România / Cele mai multe cazuri vizează adolescenți între 14 și 18 ani
Peste 10.500 de sesizări privind dispariția unor minori au fost înregistrate în România în ultimul an, numărul fiind în creștere pentru al treilea an consecutiv, avertizează organizația Salvați Copiii România. Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției Române, între 20 mai 2025 și 20 mai 2026 au fost raportate 10.566 de dispariții de minori. Sunt cu …




