Iohannis a atacat la CCR legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare

Președintele Klaus Iohannis a trimis luni Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților.
„Similar stabilirii datei alegerilor locale, Parlamentul a optat pentru o soluție legislativă potrivit căreia data următoarelor alegeri pentru Senat și Camera Deputaților va fi stabilită de Parlament prin lege organică. Prin conținutul normativ, această reglementare încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5), pe cele ale art. 36, art. 37, art. 61, art. 63 alin. (1), (2) și (4), art. 69 alin. (2), art. 73 alin. (1) și (3) lit. a), precum și pe cele ale art. 147 alin. (4) din Constituție, pentru motivele prezentate în continuare”, se arată în sesizare.
În document se mai arată că, „analizând conținutul dispoziției derogatorii, constatăm că aceasta creează un cadru legislativ special doar pentru următoarele alegeri parlamentare. Apreciem că o atare modificare, realizată cu mai puțin de 6 luni înainte de alegerile la termen, încalcă exigențele art. 1 alin. (5) din Constituție în dimensiunea sa referitoare la previzibilitatea legii și cea a securității raporturilor juridice”.
Sesizarea integrală poate fi consultată AICI.
- Valeriu Iftime, liderul PNL Botoșani, chemat la DNA în dosarul care duce până la Bolojan. Ce vor procurorii să afle
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani și lider al PNL Botoșani, s-a prezentat marți, 15 septembrie, la sediul DNA Iași, pentru a fi audiat în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Iftime este audiat în calitate de martor, în ancheta în care procurorii încearcă să refacă traseul intervențiilor politice prin care Bogos ar fi încercat … - Spălare de bani! Cum își vinde Clanul Stănescu imperiul agricol și energetic pe milioane de euro, sub nasul autorităților / Rețeta AGROMEC Vișina – Iancu ”Dăbuleanu” plătește o șpagă, a dat avans și la final nu mai achită diferența de bani, iar Paul Stănescu rămâne cu avansul și proprietar în continuare
Sub masca unor tranzacții notariale aparent banale, ascunse în spatele terminologiei juridice seci și al unor birouri notariale de provincie, se derulează chiar în aceste momente una dintre cele mai cinice, complexe, halucinante și brutale operațiuni de transfer de avere din istoria recentă a sudului României. Nu vorbim aici despre o simplă vânzare de pământ, … - ANSVSA, bilanțul care îl acuză pe Bociu: patrimoniu umflat cu 22,1 miliarde de lei, despăgubiri fără justificări și contracte în afara regulilor
Active supraevaluate cu peste 22 de miliarde de lei. Datorii de milioane neînregistrate. Mai mulți porci despăgubiți decât cei consemnați în exploatație. Lucrări plătite pe terenurile altei instituții. Contribuții sociale nedeclarate și investiții terminate, dar nefolosite. Raportul asupra situațiilor financiare ANSVSA din 2024 descrie un eșec de administrare și control pentru care președintele Alexandru Nicolae … - Surse: Bociu și directorașii lui infractori, în frunte cu Bolojan, ordin pe unitate să blocheze intrarea oierilor în Capitală
Într-o demonstrație de forță care amintește de regimurile de tristă amintire, autoritățile sanitar-veterinare au declanșat o operațiune fără precedent de intimidare a oierilor români. Miza acestei desfășurări halucinante de forțe este una singură: înăbușirea oricărei voci critice și protejarea fotoliului lui Alexandru Bociu, șeful ANSVSA, de furia fermierilor aduși la sapă de lemn, susțin surse … - Băsescu ironizează nunta lui Nazare în plină criză pentru desemnarea premierului. Atacuri la Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Fostul președinte Traian Băsescu critică dur modul în care este gestionată criza politică și îi cere președintelui Nicușor Dan să desemneze rapid un candidat pentru funcția de premier. Băsescu susține că următorul guvern are șanse mari să treacă de Parlament și îl acuză, în același timp, pe Ilie Bolojan că a folosit „toate tertipurile” pentru a rămâne …




