România va primi ajutor 3,1 miliarde de euro
Membrii Parlamentului European au dat joi seară votul final privind aprobarea pachetului de ajutor economic de 37 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană pentru sprijinirea statelor membre în contextul consecințelor economice provocate de pandemia cu noul coronavirus.
Într-o ședință plenară extraordinară, prima din istorie desfășurată la distanță, cu doar cu câțiva zeci de eurodeputați prezenți fizic și desfășurată în condiții speciale, toate voturile fiind exprimate online via e-mail, Parlamentul European a dat undă verde celor trei propuneri aflate pe agendă, vizând pachetul economic menționat, extinderea domeniului de aplicare a Fondului de solidaritate al UE și încetarea ”zborurilor-fantomă” cauzate de epidemia de COVID-19.
683 au votat pentru pachetul economic de 37 de miliarde de euro anunțat de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen și aprobat în prealabil și de statele membre ale UE. Un vot abținere și 4 împotrivă
Propunerea legislativă de extindere a domeniului de aplicare a Fondului de solidaritate al UE pentru a acoperi urgențele în materie de sănătate publică a fost aprobată cu 671 de voturi pentru, trei împotrivă și 14 abțineri.
Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, folosit în cazul catastrofelor naturale majore, își extinde astfel sfera de aplicare și pentru crizele de sănătate publică. Până la 800 de milioane de euro sunt disponibili în 2020 din acest fond.
Propunerea Comisiei Europene de încetare a așa-numitelor ”zboruri fantomă” cauzate de epidemia COVID-19 a fost votată cu 686 de voturi pentru, zero împotrivă și două abțineri.
Reglementarea situației sloturilor orare va permite transportatorilor aeriene să își păstrze sloturile orare fără a fi nevoiți să decoleze cu aeronavele goale, iar măsura va fi activă în perioada 1 martie – 24 octombrie 2020.
Anterior acestui vot final, Parlamentul European a mai organizat două sesiuni de vot. În prima, eurodeputații au căzut de acord să aprobe prin procedură de urgență cele trei propuneri menționate. Ulterior, în cadrul celei de-a doua au fost votate și respinse mai multe propuneri de amendamente la propuneri.
Pachetul propus de Comisia Europeană și denumit Inițiativa de investiții (Coronavirus Response Investment Initiative) va pune la dispoziția statelor membre fonduri de coeziune în valoare de 37 miliarde euro pentru a face față consecințelor crizei. Anterior votului din PE, propunerea a fost aprobată și de către statele membre.
În cadrul acestei noi inițiative, Comisia propune direcționarea sumei de 37 de miliarde de euro în cadrul Politicii de coeziune pentru a lupta împotriva crizei. În acest scop, Comisia propune să renunțe în acest an la obligația de a le solicita statelor membre rambursarea prefinanțărilor neutilizate din fondurile structurale. Această sumă se ridică la aproximativ 8 miliarde de euro de la bugetul UE, care va fi adăugată la cele 29 de miliarde de euro, fonduri structurale disponibile în întreaga UE. Acest lucru va crește în mod efectiv volumul de investiții din 2020 și va contribui la prioritizarea finanțării, prin folosirea celor 28 de miliarde de euro, fonduri aferente politicii de coeziune (din cadrul programelor disponibile în perioada 2014-2020).
În ce privește sumele de care ar putea beneficia România din cadrul acestor ample măsuri, România poate utiliza aproximativ 3,1 miliarde de euro pentru a lupta împotriva COVID-19, valoare ce nu include sumele eliberate de Banca European de Investiții sau contribuțiile statului român prin ajutoare de stat.
Premierul Ludovic Orban a declarat recent că ”există o resursă financiară utilizabilă estimată la aproximativ 600 de milioane de euro” pentru România, însă sprijinul ar putea depăși câteva miliarde, având în vedere că recent Comisia Europeană a direcționat peste un miliard de euro fonduri europene țara noastră în eforturile de combatere a efectelor economice asociate crizei sanitare COVID-19.
Mai mult, printr-o finanțare record de la Comisia Europeană, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va primi 682 de milioane de euro pentru a combate efectele crizei sanitare generate de râspândirea virusului SARS-CoV-2.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro