Serviciile de informații ale SUA: China și-a intensificat eforturile de influență

China ar prefera ca Donald Trump să nu fie reales în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie şi şi-a ”intensificat eforturile de influenţă” înainte de alegeri, au apreciat vineri serviciile de informaţii americane, relatează AFP.
Iranul încearcă, de asemenea, să-l ”slăbească pe preşedintele Trump”, în timp ce Rusia foloseşte ”mai multe pârghii în special pentru a-l denigra” pe rivalul democrat Joe Biden, potrivit lui William Evanina, directorul al Centrului Naţional pentru Contra-Informaţii şi Securitate (NCSC), informează Agerpres.
Acest înalt resonsabil, care supraveghează monitorizarea interferenţelor străine în viaţa politică americană, a emis un comunicat pentru a face bilanţul ameninţării înainte cu mai puţin de trei luni de scrutin.
„Pare dificil pentru adversarii noştri să se amestece sau să manipuleze rezultatele la scară largă”, a spus el la început, în timp ce şi-a exprimat ”îngrijorarea” cu privire la campaniile de influenţă duse, potrivit lui, sub acoperirea Chinei, a Rusiei şi Iranului.
„Considerăm că China preferă ca preşedintele Trump – considerat ca imprevizibil de Beijing – să nu câştige un al doilea mandat. China şi-a intensificat eforturile pentru a influenţa mediul politic” înaintea votului, a declarat Evanina, în timp ce opoziţia dintre Beijing şi Washington se amplifică în fiecare zi.
Alegerile prezidențiale din SUA vor avea loc la 3 noiembrie, iar președintelui Donald Trump i se opune fostul vicepreședinte din perioada 2009-2017 Joe Biden.
Eforturile Rusiei de a-l slăbi pe democratul Joe Biden fiind pe fondul suspiciunilor și rapoartelor anterioare care au arătat că Moscova a operat campanii sofisticate pentru a o discredita pe democrata Hillary Clinton, considerată principala favorită, în competiția cu Donald Trump din urmă cu patru ani. Mai mult, în perioada în care a fost vicepreședinte, Biden a fost extrem de implicat în eforturile SUA de soluționare a conflictului din Ucraina început prin anexarea ilegală a Crimeei de către Federația Rusă.
În ce privește China, Beijingul este îngrijorat de comportamentul schimbător al președintelui Donald Trump, care a declanșat o amplă politică de competiție între mari puteri, acuzând Partidul Comunist Chinez de subminare a intereselor SUA.
- Jaful din patrimoniul statului: Curtea de Conturi descoperă ilegalități majore la Biroul de Turism pentru TineretCurtea de Conturi a descoperit nereguli grave la Biroul de Turism pentru Tineret (BTT) SA, companie de stat cu patrimoniu istoric, și a sesizat organele de urmărire penală. Active înstrăinate ilegal, lipsă de transparență, deficiențe în inventariere și contracte de închiriere abuzive sunt doar câteva dintre problemele scoase la iveală de auditul derulat între 2021 …
- Mirajul NORDIS, sezonul 2: compania cu dosar DIICOT și șantiere blocate are liber să promită din nou apartamente și penthouse-uriDeși se află în insolvență și este anchetată de DIICOT pentru înșelăciune, delapidare, spălare de bani și evaziune fiscală, NORDIS reia astăzi același discurs care a dus la unul dintre cele mai mari scandaluri imobiliare din România. După ce sute de clienți au fost lăsați fără apartamente, compania anunță din nou „planuri ambițioase” și promite …
- Profesor judecat pentru viol revine la catedră: Ministerul Educației ridică din umeriUn profesor trimis în judecată pentru viol și agresiune sexuală asupra unor elevi minori rămâne angajat în Ministerul Educației și urmează să revină la catedră din septembrie. Deși cazul este de o gravitate extremă, instituția refuză să ia măsuri administrative, invocând lipsa unui temei legal. Profesorul Sorin-Paul Spineanu-Dobrotă, titular la Colegiul Național „Sfântul Sava” din …
- USR cere reformă, dar nu pentru ei: Demnitarul care refuză să plece din funcție după reorganizarea SenatuluiDe luni bune, un demnitar USR se agață de scaun și de privilegiile funcției, deși plenul Senatului a decis clar reorganizarea instituției și reducerea numărului de secretari generali adjuncți. În timp ce partidul strigă pe rețelele sociale „reformă” și „responsabilitate”, în realitate practică exact contrariul. În februarie 2025, Senatul României a adoptat o hotărâre amplă …
- Daniel David, tupeu fără margini: Protestele sunt o mișcare hibridăTupeu revoltător! După 18 zile de proteste din partea profesorilor, ministrul Daniel David are nerușinarea să le numească o „mișcare hibridă”. După ce a stat ascuns și nu a mișcat un deget, acum iese în față și confirmă că veniturile profesorilor plătiți cu ora se vor schimba, iar veniturile vor scădea per total. ”Nu știu …