România a trimis două avioane cu materiale medicale în Liban

Aproximativ opt tone de materiale medicale vor fi oferite autorităților libaneze pentru gestionarea efectelor exploziei produsă în portul din Beirut.
Forțele Aeriene Române au pus la dispoziție două aeronave (C-130 Hercules și C-27J Spartan) care să asigure transportul materialelor medicale indispensabile tratamentelor destinate victimelor exploziei produse la un depozit de azotat de amoniu.
„Departamentul pentru Situații de Urgență împreună cu societatea civilă și cu diaspora libaneză în România și cu eforturile Ministerului Apărării vor duce la sosirea primului sprijin pe linie medicală. Cele două avioane din spate sunt cu medicamente repartizate din rezervele Statului. Este normal să existe o solidaritate. Gestul nostru este unul foarte mic pentru ceea ce ar trebui să facem în sprijinul Libanului”, a spus sâmbătă Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, înainte ca cele două avioane să decoleze spre Beirut.
La rândul său, ministrul Bogdan Aurescu a transmis din nou condoleanțe poporului libanez și un mesaj de susținere, scrie HotNews.ro.
„Gândurile noastre și întreaga noastră compasiune se îndreaptă către locuitorii din Beirut afectați de această tragedie. Permiteți-mi să adresez, în numele Guvernului României, condoleanțe familiilor îndoliate și urări de însănătoșire grabnică celor răniți în urma acestor evenimente tragice, iar cetățenilor libanezi care trăiesc în România, dar care au rude în Liban, poate chiar la Beirut, le transmit că societatea românească este alături de ei în aceste clipe grele. În contextul luptei împotriva pandemiei, am învățat că cel mai important lucru este solidaritatea”, a afirmat Aurescu.
Sursa: www.euractiv.ro
- Eugen Tomac: Președintele României pregătește o nouă desemnare care „va trece în mod sigur de Parlament”
Președintele României este în contact permanent cu liderii partidelor și caută o soluție pentru încheierea crizei politice și instalarea unui guvern cu puteri depline, susține consilierul prezidențial Eugen Tomac. Acesta dă asigurări că, atunci când va exista o formulă capabilă să obțină susținerea partidelor, șeful statului va face o nouă desemnare pentru funcția de premier, care va trece de votul Parlamentului. România își … - Romsilva, după scandalul achizițiilor: 96% din contracte au fost atribuite prin competiție, doar 4% fără anunț
Reprezentanţii Romsilva au precizat, luni, după analiza Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) privind proceduri de achiziţie derulate de regie fără publicare prealabilă, că, anul trecut, au fost atribuite contracte de 692 milioane de lei, din care 96% prin proceduri competitive. Ei au afirmat că doar 4% au fost achiziţii fără publicare prealabilă a unui … - CCR a decis că amendamentul prin care Dominic Fritz își pierde mandatul e constituțional
Lovitură de proporții pentru șeful USR și primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Judecătorii CCR au decis că amendamentul care prevede ca el să își piardă mandatul după ce a fost declarat incompatibil de ANI și ÎCCJ este constituțional. Cu alte cuvinte, Fritz nu va mai fi primarul Timișoarei. UPDATE: Curtea Constituţională a României a stabilit, luni, … - Ce spunea Ioana Ene Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a lui Bolojan, când era în presă, despre întâlnirile dintre politicieni și membrii CCR. Dogioiu era “scandalizată”, azi e doar tăcută
Întâlnirea dintre premierul demis Ilie Bolojan și președintele CCR, Simina Tănăsescu, a stârnit un scandal uriaș, însă până la această oră nu a existat nicio luare de poziție din partea Guvernului, pe acest subiect. Dacă acum nu a avut nimic de spus, în urmă cu opt ani, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene Dogioiu, avea păreri … - Alin Tișe îl face praf pe Ilie Bolojan – Performanța guvernului se plătește direct: taxe mai mari, firme împovărate, oameni mai săraci
Alin Tișe, șeful liberal al CJ Cluj, îl atacă pe premierul Ilie Bolojan. Tișe spune că românii trăiesc din ce în ce mai rău și țara noastră s-a salvat la limită de la retrogradare însă politicienii prezintă dezastrul ca pe o performanță. 𝐈𝐦𝐛𝐞𝐜𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜ă „Fitch nu i-a acordat României un cartonaș roșu, ci doar unul galben, …




