Economie

Plafonul de garantare pentru IMM Invest a crescut la 20 de miliarde de lei

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat vineri că a fost aprobată de către Comisia Europeană creşterea plafonului pentru IMM Invest de la 15 la 20 de miliarde de lei.

„Cererile sunt în continuare mari”, a spus ministrul Cîţu.

Circa 13.500 de credite au fost aprobate prin programul IMM Invest de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii să-și revină după criza economică declanșată de pandemia de coronavirus.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că aproape jumătate dintre bănci au cerut creşterea plafonului şi i-a spus ministrului de Finanţe că poate să detaşeze de la Fondul de contragarantare sau din ANAF oameni cu expertiză, pentru a se grăbi procedurile.

„Am avut o discuţie cu Fondul de garantare, ei lucrează şi la automatizarea procedurii care cred că este mult mai simplă şi este o soluţie pentru termen lung, dar pe termen scurt vom vedea cum putem să ajutăm cu personal din alte instituţii”, a menţionat Cîţu.

IMM Invest este cel mai mare program de susţinere a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România, demarat în ultimii 30 de ani.

Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenţionată integral de stat cel puţin până la final de an, zero comisioane legate de garanţia statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanţiei este de până la 72 de luni.

Sursa: www.agerpres.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]
Back to top button