DNA trimite în judecată un general de brigadă și mai mulți ofițeri STS

Generalul de Brigadă Daniel Cosmin Grigore, șeful Direcției Management Resurse Umane din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale a fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu și fals intelectual în formă continuată. În același dosar, un alt general de brigadă, în rezervă, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, pentru o pedeapsă un an și opt luni închisoare cu suspendare.
Alte șase persoane au fost trimise în judecată, iar o a șaptea persoană, fără calitate specială, și-a recunoscut vinovăție. DNA îi acuză de trucarea unor concursuri de promovare a unor angajați Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Comunicatul oficial:
„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
General de Brigadă GRIGORE DANIEL COSMIN, la data faptelor șeful Direcției Management Resurse Umane (D.M.R.U.) din cadrul Serviciului de Telecomunicații Speciale (S.T.S.), pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sub forma instigării,
– fals intelectual în formă continuată, sub forma instigării,
Locotenent Colonel (în rezervă) NIȚU ANA, la data faptelor șefă a Sectorului Testare Evaluare și Asistență Psihologică din cadrul S.T.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sub forma participației improprii,
– fals intelectual în formă continuată, sub forma participației improprii,
Căpitan ȘTEFAN ADELINA SOFIA în cadrul D.M.R.U. – Biroul Recrutări, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
Căpitan BERHARDT ANA MARIA DANIELA, la data faptei subofițer în cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Giurgiu, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
Plutonier Major RACU GABRIELA, la data faptei subofițer în cadrul Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații,
BERHARDT LIVIU (soțul inculpatei Berhardt Ana Maria Daniela), la data faptei agent de poliție în cadrul Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Giurgiu, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.
În rechizitoriul întocmit, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:
Infracțiunile menționate anterior au fost comise în perioada iunie 2019 – martie 2020, cu ocazia organizării a trei concursuri de promovare a unor angajați S.T.S. din Corpul Subofițerilor în cel al Ofițerilor.
Concret, în contextul menționat mai sus, cu ocazia organizării primului concurs, inculpata Berhardt Ana Maria Daniela nu ar fi obținut aviz psihologic favorabil, după susținerea testării psihologice.
Cu prilejul celui de-al doilea concurs, din data de 23 octombrie 2019, inculpata ar fi susținut din nou testarea psihologică, la care, deși ar fi obținut aceleași rezultate ca la proba anterioară (în condițiile în care de data aceasta ar fi avut la dispoziție baterii de teste psihologice identice cu cele folosite pentru testare), ar fi fost declarată totuși „apt psihologic pentru a fi încadrat ofițer în cadrul S.T.S.”.
Acest lucru ar fi fost posibil datorită presiunilor exercitate de către inculpata Nițu Ana asupra psihologului examinator, la solicitarea generalului de brigadă Grigore Daniel Cosmin.
Prin demersurile celor două persoane ar fi fost încălcată independența profesională a psihologului examinator reglementată în cuprinsul dispozițiilor Legii 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog și ale Legii 80/1995 privind statutul cadrelor militare referitoare la cariera cadrelor militare.
Consecința directă a încălcării dispozițiilor legale susmenționate o reprezintă vătămarea intereselor legale ale S.T.S. de a angaja doar persoane care îndeplinesc criteriile legale și implicit cu competențele și abilitățile necesare pentru realizarea sarcinilor de serviciu, corelativ cu obținerea unui avantaj necuvenit inculpatei Berhardt Ana-Maria-Daniela de a fi numită într-o funcție de ofițer pentru care nu îndeplinea condițiile legale.
Chiar și în aceste condiții, inculpata Berhardt Ana Maria Daniela nu ar fi promovat testarea la cunoștințele profesionale, motiv pentru care a fost fost declarată respinsă.
Cu ocazia desfășurării celui de-al treilea concurs, din data de 19 februarie 2020, inculpata Ștefan Adelina Sofia ar fi dispus ca inculpata Berhardt Ana Maria Daniela să susțină testarea singură, în altă sală, față de ceilalți candidați.
În aceste condiții, inculpata Berhardt Ana Maria Daniela ar fi reușit să promoveze în cele din urmă examenul profesional cu ajutorul inculpatei Racu Gabriela care i-ar fi oferit, prin intermediul telefonului mobil, rezolvarea la mai multe subiecte.
În același context și pentru același motiv, inculpatul Berhardt Liviu i-ar fi remis, direct sau prin intermediul unei alte persoane, generalului de brigadă, în rezervă, F.N. diverse bunuri în schimbul promisiunii acestuia din urmă că va interveni pe lângă factori de decizie din cadrul S.T.S. pentru ca inculpata Berhardt Ana Maria Daniela să ocupe postul de ofițer.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că influența pretinsă a generalului în rezervă F.N. nu a fost una reală.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel București.
Anterior, procurorii militari au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu inculpații:
– F.N. (general de brigadă, în rezervă) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență,
– M.H.T. (persoană fără calitate specială), pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență, complicitate la cumpărare de influență și complicitate la trafic de influență.
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
F.N. – 1 an și 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat,
M.H.T. – 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei doi inculpați, împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul București.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului și a acordurilor de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.
Sursa: www.biziday.ro
- CCR dă undă verde decontărilor pentru șefii companiilor de stat listate. Sesizarea lui Nicușor Dan, respinsă în unanimitate
Curtea Constituțională a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea formulată de președintele României împotriva Legii privind aprobarea OUG nr. 73/2018, act normativ care modifică regimul guvernanței corporative la întreprinderile publice. Decizia vizează una dintre cele mai sensibile prevederi introduse în Parlament: posibilitatea ca administratorii, directorii, membrii consiliilor de supraveghere și membrii directoratelor din companiile … - Medic anestezist din Vatra Dornei, arestat pentru delapidare și deținere de droguri de mare risc / Ar fi ieșit dintr-o operație în desfășurare la spital pentru a-și injecta droguri
Un bărbat de 39 de ani, Iulian Corneliu Ciocârlan, medic anestezist la un spital din Vatra Dornei, a fost arestat preventiv sub acuzațiile de delapidare și deținere de droguri de mare risc pentru consumul propriu. În 26 mai, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea formulată de către procurorii DIICOT – Serviciul … - A luptat să-și salveze prietena, iar acum va salva și alte vieți. Băiatul de 16 ani din Chitila, declarat în moarte cerebrală
Gestul de curaj al adolescentului de 16 ani care a sărit în lacul Chitila să-și salveze prietena continuă să emoționeze o țară întreagă. După zile de luptă pentru viață, băiatul a fost declarat în moarte cerebrală, însă familia sa a ales să transforme tragedia într-o speranță pentru alții. Prin donarea organelor, tânărul va salva viețile … - Leul s-a devalorizat deja mai mult decât estimarea pe 12 luni – ce prognoză economică au specialiștii în investiții
Sondajul lunar al Asociației CFA România, organizația profesioniștilor în investiții, făcut în luna aprilie arată că încrederea în economie a stagnat, prognozele de creștere s-au deteriorat față de luna anterioară. Majoritatea participanților anticipează o depreciere suplimentară a leului care în 5 luni s-a depreciat deja cu puțin mai mult decât prognoza pe tot anul 2026. … - Simion, ginerele ratat al lui Băsescu. Idila cu Elena, ținută la secret în vilele din Tunari
Într-o Românie în care oportunismul politic se vinde uneori mai bine decât ideologia, George Simion pare să fi ratat, cu ani în urmă, biletul direct spre putere. Potrivit unor informații care circulă de ceva timp în mediile politice, liderul AUR și-ar fi dorit să devină ginerele lui Traian Băsescu, calculând probabil că o astfel de …




