Încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 5 ani

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în unanimitate, în calitate de for decizional, inițiativa legislativă potrivit căreia încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Propunerea legislativă a fost inițiată de deputatele Mihaela Huncă, Gabriela Podaşcă și Oana Vlăducă, membre ale Pro România.
Proiectul modifică Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi are ca obiect de reglementare instituirea asistenţei juridice obligatorii a persoanei care solicită emiterea ordinului de protecţie, precum şi înăsprirea pedepsei pentru persoanele care încalcă ordinul de protecţie.
„Asistenţa juridică a persoanei care solicită ordinul de protecţie este obligatorie. (…) Dacă victima nu are avocat, i se va acorda asistenţă juridică din oficiu”, se arată în legea adoptată.
Acesta mai menţionează că încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie şi prin ordinul de protecţie provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Actul normativ urmează să fie transmis președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Sursa: www.g4media.ro
- Cum fură reziștii țara, mai ceva ca baronii locali: Ministrul USR, Irinel Dărău, încasează ilegal bani publici pentru șase cabinete parlamentare
Senatorul USR Irineu Ambrozie Darău, actual ministru al Economiei, este acuzat că utilizează fonduri publice pentru plata chiriei unor birouri care, în realitate, sunt folosite ca sedii de partid. Birouri parlamentare goale, dar cu chirii plătite de stat. Din cele șase spații închiriate pe banii Senatului României pentru birouri parlamentare în județul Brașov, cinci sunt … - Cu ce propuneri vor merge mâine partidele la Cotroceni
Partidele parlamentare sunt chemate luni dimineață, începând cu ora 09:00, la Palatul Cotroceni, pentru consultări oficiale cu președintele Nicușor Dan, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Administrația Prezidențială a făcut public programul discuțiilor, formațiunile fiind invitate în ordinea mărimii grupurilor parlamentare. Calendarul consultărilor de la Cotroceni: 09:00 – PSD 10:00 – AUR … - SONDAJ: Peste jumătate dintre români vor alegeri anticipate, iar 82% cred că țara merge în direcția greșită
Peste jumătate dintre români cer alegeri anticipate, într-o țară copleșită de pesimism și neîncredere. Un sondaj CURS realizat în primele două săptămâni din mai 2026 arată că opt din zece români consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar AUR domină clasamentul intențiilor de vot cu 32%. Românii susțin organizarea unor alegeri anticipate Potrivit … - Programul SAFE creează locuri de muncă în Germania și Franța, în detrimentul României
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a fost întrebat într-o emisiune la Antena 3 despre beneficiile programului SAFE, în ceea ce privește înființarea de locuri de muncă pentru români. Radu Miruță: Eu nu am un glob de cristal Răspunsul lui Miruță a fost halucinant: el nu face micromanagement în fabrici. Asta, în condițiile în care comanda României, prin … - Rezistul Pîslaru spune că este întreținut de soție. Declarația de avere arată că soția are jumătate din venitul său. Împrumuturile fabuloase pe care le-a acordat Pîslaru
Viața pare a fi foarte complicată pentru Dragoș Pîslaru, ministrul demis al Investițiilor și Proiectelor Europene. Potrivit propriei declarații aproape lacrimogene, nici măcar nu-i ajunge salariul de ministru ca să trăiască decent. Ca ministru, Dragoș Pîslaru încasează lunar 2.300 de euro. Și, în conformitate cu afirmațiile făcute chiar de Pîslaru, atunci când nu era demnitar câștiga 7.600 …




