Data alegerilor parlamentare se stabilește cu cel puțin 60 de zile înainte de alegeri

Luni, Camera Deputaților a adoptat proiectul potrivit căruia data alegerilor parlamentare, organizate ca urmare a expirării actualului mandat al Legislativului, se stabileşte prin lege organică, cu cel puţin 60 de zile înainte.
„În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a legii, Guvernul stabileşte, prin hotărâre, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente, calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării alegerilor”, prevede proiectul.
Proiectul a fost votat cu 180 de voturi ”pentru” 26 ”împotrivă” și 61 de abțineri.
Gabriel Andronache, deputat PNL a declarat că nu este normal ca Parlamentul să stabilească data alegerilor.
„PNL a depus un amendament care se referă la menţinerea în vigoare a dispoziţiilor actualei legi care reglementează alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului în sensul în care data alegerilor să fie stabilită de către Guvernul României. Această variantă legislativă aflată în vigoare este cea conformă şi principiilor morale. Nu credem că este normal ca Parlamentul să stabilească atunci când doreşte data alegerilor, având în vedere faptul că poate să prelungească sine die acest mandat. De altfel, această intenţie este străvezie. Din expunerea de motive, dacă o citim cu atenţie, vom vedea că iniţiatorii proiectului de lege vizează prelungirea mandatului parlamentar până în primăvara anului viitor”, a susţinut deputatul PNL, fiind citat de agerpres.ro.
- Diana Buzoianu vrea să o demită pe șefa ANM în scandalul care vizează instituția. Elena Mateescu nu cedează și acuză o „schimbare politică” din funcție
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, ia în calcul schimbarea conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) și anunță că va discuta cu juriștii ministerului pentru a stabili dacă o poate înlocui din funcție pe Elena Mateescu. Demersul vine după apariția raportului Corpului de Control privind presupuse nereguli financiare la instituție. În timp ce Buzoianu insistă asupra demisiei, șefa ANM respinge acuzațiile și susține că este ținta unei campanii prin care se urmărește îndepărtarea sa din motive politice. Diana Buzoianu analizează posibilitatea schimbării conducerii ANM Ministra Mediului a declarat luni că urmează să clarifice, împreună cu specialiștii în drept, procedura prin care poate … - Sondaj intern: 80% dintre membrii AUR nu-l mai vor pe Simion președinte
Un recent sondaj intern desfășurat în rândul membrilor Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) scoate la iveală o criză majoră de leadership și o ruptură evidentă între baza partidului și actuala conducere. Cercetarea, realizată telefonic pe un eșantion masiv de câteva mii de respondenți din totalul de aproximativ cateva zeci de membri ai formațiunii, indică un nivel de respingere fără precedent la adresa lui George Simion chiar în interiorul propriului activ. Prima concluzie a evaluării interne subliniază o demobilizare severă a bazei: un procent semnificativ dintre membrii înscriși în partid au declarat deschis că nu intenționează să mai voteze cu AUR … - Atacuri dure la Bolojan în ședința PSD: „Vrea să fugă pentru că știe ce lasă în urmă!” / „Ar fi în stare să sacrifice PNL”
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, și liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, au lansat luni, în ședința conducerii partidului, o serie de atacuri dure la adresa lui Ilie Bolojan, pe care l-au acuzat că își pune interesele personale înaintea celor ale țării și că urmărește să își consolideze controlul asupra PNL, chiar cu prețul diminuării partidului. Potrivit informațiilor obținute pe surse, Grindeanu a susținut că Bolojan vrea să părăsească rapid funcția de premier interimar pentru a evita responsabilitatea situației financiare a României, în timp ce Zetea a afirmat că liderul liberal ar fi dispus să sacrifice propriul partid pentru a rămâne înconjurat … - Eșecul stilului Bolojan: Declin dezastruos și prăbușire în sondaje pentru liderul PNL
Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan susține că popularitatea lui Ilie Bolojan s-a diminuat considerabil în ultimele trei luni, ajungând de la aproximativ 28-30% la numai 16-17%. În același timp, liberalul afirmă că PNL se situează la 12%. Declarațiile au fost făcute duminică seară, unde Rareș Bogdan a vorbit și despre rolul președintelui Nicușor Dan în actualul context politic. Rareș Bogdan vorbește despre scăderea popularității lui Ilie Bolojan Potrivit europarlamentarului liberal, Ilie Bolojan a beneficiat de un nivel de încredere de aproximativ 28-30% după demiterea Guvernului său prin voturile PSD și AUR. Rareș Bogdan susține însă că această susținere s-a redus aproape … - Numărul insolvențelor în România a atins cel mai ridicat nivel din 2018. Creștere masivă în rândul marilor companii
Economia României înregistrează în 2026 cel mai sever val de falimente din ultimii opt ani, marcând o schimbare dramatică de paradigmă: vulnerabilitatea s-a mutat de la firmele mici și mijlocii către marii jucători de pe piață. Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și analizate de CITR, peste 5.250 de companii au declanșat procedura de insolvență în primele nouă luni ale anului, reprezentând o creștere de 11,7% comparativ cu perioada similară din 2025. Marile companii, în prima linie a crizei economice Între ianuarie și septembrie 2026, numărul insolvențelor a urcat la 5.250, față de 4.698 în anul …




