Un băiat de 17 ani, angajat într-un restaurant din Năvodari, a murit în timpul serviciului

Un băiat de 17 ani, care era angajat într-un restaurant din Năvodari, a murit în timpul serviciului. El a fost găsit inconștient în subsolul localului, iar pe corpul său nu sunt urme vizibile de violență. Oamenii legii verifică dacă în acel subsol se află substanțe toxice, potrivit IPJ Constanța.
„Astăzi (joi – n.red.), în jurul orei 17.50, polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați, prin apel 112, despre faptul că un tânăr de 17 ani, din județul Botoșani, a fost găsit inconștient într-o anexă de la subsolul unui restaurant din Năvodari. În urma efectuării protocolului de resuscitare, din păcate, medicii au declarat decesul acestuia”, transmite sursa citată.
Conform primelor cercetări, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Năvodari au stabilit că tânărul era angajat al restaurantului, iar pe corpul său nu au fost identificate urme vizibile de violență.
La fața locului, s-au deplasat și polițiști ai Serviciului Arme Exploziv si Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Constanța, care efectuează cercetări cu privire la stabilirea substanțelor dintr-un puț care se afla în încăperea din subsolul imobilului.
„De asemenea, este și un echipaj CBRN de la IJSU, pentru a stabili dacă sunt eventuale substanțe”, arată sursa citată.
Totodată, inspectori din cadrul ITM Constanța au deschis o anchetă în care desfășoară verificări de specialitate.
În cauză, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța urmează să deschidă un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă și neluarea măsurilor legale de sănătate și securitate în muncă.
Sursa: www.digi24.ro
- Tunul de 816 milioane de euro din SAFE pregătit pentru Predoiu: arme de asalt pentru MAI, MApN, SRI și SPP. Beneficiar: compania germano-americană Sig Sauer
816,5 milioane de euro este valoarea contractului pregătit de Cătălin Predoiu, actualul ministru de Interne, cel mai probabil pentru compania Sig Sauer, de la care urmează să se cumpere aproximativ 400.000 de arme de asalt și pistoale prin programul SAFE. DeFapt.ro a obținut în exclusivitate lista completă cu armele care urmează să fie achiziționate, document … - Șantaj la MApN pe miliardele SAFE: Rheinmetall nu mai vrea să producă în România. Contract de 5,7 miliarde de euro
5,7 miliarde de euro, fonduri SAFE, este valoarea contractelor pe care urmează să i le atribuie Ministerul Apărării Naționale companiei germane de armament Rheinmetall, implicată în mai multe cazuri de corupție la nivel mondial în ultimii ani. Dar, cu trei săptămâni înainte de termenul-limită pentru semnarea contractelor, reprezentanții Rheinmetall s-au răzgândit și au solicitat renegocierea termenilor … - Consiliul Concurenței descinde peste firmele care vând microbuze școlare, după verificări MIPE: Suspiciuni de licitații trucate
Mai multe firme care vând microbuze școlare au fost călcate de inspectorii de la Consiliul Concurenței. Există suspiciuni că licitațiile prin care se atribuie contractele ar fi fost trucate, iar prețurile ar fi fost menținute artificial în cadrul unor înțelegeri de tip cartel. Precizările Consiliului Concurenței Luni, Consiliul Concurenței a desfășurat controale la trei firme care … - Explozie la o unitate militară din Botoșani. Doi militari au suferit arsuri
Este alertă maximă luni după-amiază în Botoșani, după ce o explozie s-a produs la o unitate militară. La fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, jandarmi, ambulanță, SMURD și pompieri, iar zona a fost securizată de militari. Reacția MApN: Doi militari au suferit arsuri Ministerul Apărării Naționale a venit cu explicații oficiale în … - Ministrul USR al Economiei, Irineu Darău, vrea să distrugă turismul românesc prin instaurarea haosului
Haita USR de la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, condusă de Ambrozie-Irineu Darău, a pregătit instaurarea haosului în turismul românesc cu singurul scop doar de a distruge acest sector economic al României care se „încăpățânează” să rămână pe piață. După ce a sabotat la greu deschiderea sezonului estival pe Litoral, ministrul USR al Economiei, …




