Prima promoție a clasei anticorupție a absolvit cursurile Academiei de Poliție A.I. Cuza, anunță DGA

Prima promoţie de studenţi la specializarea ”Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea ”anticorupţie”, din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti a ajuns la momentul absolvirii, iar cei mai tineri ofiţeri anticorupţie îşi vor prelua posturile în structurile Direcţiei Generale Anticorupţie în cel mai scurt timp, informează, joi, DGA.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, clasa anticorupţie a fost constituită în anul 2018, ca urmare a demersurilor conducerii Direcţiei Generale Anticorupţie de a organiza această specialitate, demersuri fundamentate de necesitatea pregătirii profesionale specifice în domeniul anticorupţie a tinerilor care au ales să servească intereselor cetăţenilor, ca ofiţeri ai Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, la finalul primului an de studiu, majoritatea studenţilor cu cele mai mari medii şi-au exprimat dorinţa de a urma această specialitate.
Absolvenţii clasei anticorupţie vor întări efectivele Direcţiei Generale Anticorupţie din mai multe judeţe ale ţării şi Capitală şi îşi vor desfăşura activitatea în domeniul anchete, investigaţii şi prevenire.
Pentru a se asigura o continuitate, reprezentanţii DGA au demarat deja procedura de selecţie pentru a doua clasă anticorupţie, promoţia 2019 – 2022, la care participă 98 de studenţi din anul I de studii. Dintre aceştia, doar 15 vor rămâne să se formeze profesional pentru a deveni ofiţeri anticorupţie.
Sursa: www.agerpres.ro
- Precizările Guvernului privind riscul pierderii fondurilor din PNRR pentru noua lege ANI. O primă discuție cu oficiali UE a avut deja loc
Guvernul infirmă speculațiile legate de riscul ca România să nu încaseze cei 770.000.000 de euro aferenți jalonului PNRR privind integritatea în funcțiile publice. Pe de altă parte, Executivul transmite că eventuale neconformități ale Legii ANI cu principiile europene vor trebui corectate rapid, în caz contrar putând să apară „riscuri importante”. „Guvernul face toate demersurile pentru … - DNA anunță primele măsuri de control judiciar după descinderile de la ANAF Timișoara: Sunt vizați un inspector și un om de afaceri
Direcția Națională Anticorupție anunță primele măsuri de control judiciar de după descinderile de la ANAF Timișoara, care au avut loc ieri. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Structura Centrală au făcut miercuri, 2 septembrie, percheziții la sediul Administrației Finanțelor Publice din Timișoara, într-un dosar privind presupuse fapte de corupție care ar avea legătură cu activitatea de control fiscal. Anchetatorii … - Tăcerea de plumb! Întrebările la care Rareș Bogdan refuză să răspundă și implicarea sa în dosarul Vanbet – conexiunea cu Mihai Ponea: De la un șervețel dictat în secret, la ușa premierului României
Mirosul greu al corupției la nivel înalt nu mai vine astăzi doar de la focarele de salmoneloză din fermele avicole izolate ale județului Vaslui. Acest miros a călătorit, purtat de interese financiare uriașe și de o rețea de trafic de influență incredibilă, direct pe holurile lustruite ale Palatului Victoria și în vilele luxoase ale greilor … - Cum sunt furați banii Operei Naționale de Daniel Jinga: Licitație de 100.000 de euro pentru servicii de identitate vizuală și comunicare în mediul digital, când instituția are în organigramă Direcție de Marketing
Opera Națională București (ONB), instituție de cultură finanțată din banii contribuabililor, se pregătește să direcționeze peste 110.000 de euro din bugetul de stat către o firmă privată. Motivul oficial, expus în anunțul de participare simplificat SCN1178905 publicat pe 19 august 2026, este achiziția de „servicii integrate privind identitatea vizuală și comunicarea în mediul digital”. Această manevră financiară … - Ministerul Mediului se reorganizează. Dispar 20 de posturi, iar 4 funcții de conducere sunt desființate
Ministerul Mediului se reorganizează. Guvernul României a aprobat reorganizarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar numărul de posturi scade de la 531 la 511. Sunt desființate 21 de posturi, inclusiv patru funcții de conducere. De altfel, este înființată o nouă funcție de conducere. Hotărârea a fost aprobată în cursul zilei de joi, 3 septembrie 2026. Reducerea este …




