Muzeul Naţional de Istorie a României – expoziţii online: Evul Mediu, războaie, comunism, documente despre Unire
Muzeul Naţional de Istorie a României permite vizitarea online a unora dintre expoziţiile organizate la sediul instituţiei, a anunţat, marţi, Ministerul Culturii.
Astfel, pot fi vizitate expoziţiile: Muzeul Virtual – http://www.muzeulvirtual.ro – prezentarea în format digital a tuturor expoziţiilor temporare organizate la sediul instituţiei; Imago Romaniae – http://imagoromaniae.ro/ – imagini istorice ale spaţiului românesc începând cu perioada Evului Mediu şi până în anul 1947; Capodopere 2019 – http://www.capodopere20l9.ro/ – prezentare micromonografică a unor piese de o valoare excepţională din colecţiile MNIR; Marele Război – https://www.marelerazboi.rol – documentele şi imaginile legate de participarea României la Primul Război Mondial păstrate în colecţiile MNIR şi ale altor muzee; Comunismul în România https://www.comunismulinromania.rol – documente esenţiale şi imagini legate de istoria României între anii 1947-1989.
Ale expoziţii propuse de MNIR sunt: Prin industrie, pentru ţară! – https://expo1921.mnir.ro/ro/ – fotografii de la Expoziţia şi Târgul de Mostre a Industriei din România Mare (Bucureşti, 1921); Galeria Portretelor – https://galeriaportretelor.rol – portrete şi micro biografii ale unor personaje istorice din România; Oameni, locuri şi comori – http://www.oamenisicomori.rol – tezaure din colecţia MNIR; Arhiva documentară Octavian Iliescu – https://www.numismaticaoctavianiliescu.rol – articole, studii, scrisori donate de numismatul Octavian Iliescu.
Una dintre expoziţiile de referinţă la care vizitatorii pot avea acces online este Muzeul Virtual al Unirii – https://www.mvu.ro/. O prezentare a unei importante colecţii, aceasta cuprinde ziare, scrisori, studii, documente, jurnale, hărţi, fotografii cu diferite personalităţi notabile şi obiecte care au aparţinut acestora, mărturii şi informaţii referitoare la acţiunile care au condus la formarea statului unitar modern român.
Sunt accesibile 14 tururi virtuale (modele 3D) ale expoziţiilor temporare organizate de MNIR începând cu anul 2013.
Sursa: www.agerpres.ro