Internațional

Plan secret la Pentagon: Se pregătește un program special de spionaj pentru războiul economic total împotriva Chinei

Pentagonul intenţionează să dezvolte un program de spionaj secret mai solid decât cel pe care îl are în prezent, destinat să ducă un război economic împotriva Chinei şi altor competitori ai Statelor Unite, conform Washington Post, relatează joi EFE, conform AGERPRES.

Acest nou program de spionaj de ultimă generaţie – în care agenţi americani ar acţiona sub identităţi false, pretinzând că sunt antreprenori sau personal din sectorul privat, fără nicio legătură aparentă cu guvernul SUA – reprezintă o componentă secretă a campaniei de război economic desfăşurată de Pentagon, au explicat pentru ziar surse familiarizate cu iniţiativa.

Ar fi vorba despre folosirea unor agenţi care acţionează fără acoperire oficială (cunoscuţi în jargonul serviciilor de informaţii drept NOC – Non-Official Cover), sub supravegherea lui Tom Rakusan.

Un veteran CIA cu o carieră de 39 de ani, implicat în program

Rakusan, care are o carieră de 39 de ani în cadrul CIA, lucrează în prezent în calitate consilier principal al subsecretarului apărării, Steve Feinberg, au declarat surse care au cerut să îşi păstreze anonimatul pentru a discuta despre această iniţiativă delicată, conform ziarului.

Acest funcţionar, care s-a retras din CIA în 2021, a ajuns să ocupe funcţia de director adjunct pentru operaţiuni – cel mai înalt responsabil de activităţile de spionaj ale agenţiei – în 2017. Ulterior, a condus răspunsul CIA la interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016.Programul este încă în faza de planificare

Conform persoanelor familiarizate cu programul, la această iniţiativă participă experţi din diferite ramuri ale forţelor armate şi din cadrul biroului subsecretarului apărării pentru informaţii şi securitate, precum şi foşti angajaţi ai CIA. Programul este în faza de planificare şi încă nu este operaţional, au semnalat acestea.

Administraţia Trump a adoptat războiul economic ca instrument cheie al strategiei sale de stat. A impus taxe vamale şi controale la export, a investit în resurse şi tehnologii americane critice, a colaborat cu sectorul privat pentru a consolida componente cheie ale bazei industriale de apărare şi a prioritizat informaţiile sensibile din domeniul economic, aminteşte Washington Post.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button