Politică

Regulile sunt doar un moft! Cum a „userizat” conducerea ministerului bordul Autorității Aeronautice ignorând Legea 187/2023

Pe finalul mandatului Guvernului interimar, conducerea Ministerului Transporturilor, reprezentată de Radu Miruță și Cătălin Drulă, a operat modificări în Consiliul de Administrație al uneia dintre instituțiile-cheie din România, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). Decizia a ridicat suspiciuni privind nerespectarea reglementărilor în vigoare referitoare la guvernanța corporativă.

Recent, vechiul consiliu de administrație al AACR, din care făcea parte și Bogdan Mîndrescu, a fost demis. În locul echipei înlocuite, conducerea ministerului a numit trei administratori provizorii, susținuți de USR: Eduard Zevedei, Lucian Pîntea și Paul-Vlad Barabaș.

Legea nr. 187/2023: „Consiliul de administrație nu poate fi format în exclusivitate din persoane de același gen”

Controversa centrală legată de aceste numiri vizează respectarea legislației privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, mai exact articolul 5 din Legea nr. 187 din 28 iunie 2023 (care modifică și completează OUG nr. 109/2011).

Textul legii prevede clar regulile de reprezentare pentru companiile de stat: „Stabilirea numărului de membri ai consiliului de administrație se face cu respectarea principiilor prevăzute de Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați […], astfel încât cel puțin o treime din totalul administratorilor să fie femei și cel puțin o treime din totalul administratorilor să fie bărbați; consiliul de administrație nu poate fi format în exclusivitate din persoane de același gen”.

Prin numirea unui consiliu de administrație provizoriu format exclusiv din trei bărbați, Ministerul Transporturilor a acționat în contradicție cu prevederile legislative referitoare la cota de gen obligatorie. Situația atrage critici cu privire la modul în care decidenții instituționali aplică legea în propriile numiri administrative.

Sursa: puterea.ro

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button