Știrile 60m.RO

Epilog rușinos pentru Dosarul 10 August: Foștii șefi ai Jandarmeriei scapă de acuzații sub umbrela prescripției

Instanţa Curţii Militare de Apel Bucureşti ar urma să judece, marţi, la trei zile de la data prescripţiei răspunderii penale, apelul la decizia Tribunalului Militar Bucureşti de achitare a foştilor şefi ai Jandarmeriei Române, acuzaţi de abuz în serviciu în cazul intervenţiei în forţă a jandarmilor, inclusiv cu gaze lacrimogene şi grenade de mână cu efect acustic, la protestele din 10 august 2018, care au avut loc în Piaţa Victoriei. În 15 iunie, magistraţii Tribunalului Militar Bucureşti au decis achitarea inculpaţilor pe motiv că faptele nu sunt prevăzute de legea penală, însă hotărârea a fost atacată.

La termenul din 22 septembrie, magistraţii Curţii Militare de Apel Bucureşti au amânat cauza şi au fixat un nou termen pentru data de 13 octombrie, la trei zile de la momentul prescripţiei răspunderii penale, notează news.ro.

Prescripţia răspunderii penale, înainte de judecarea apelului

Potrivit articolului 154 alin. (1) lit. c) din Codul Penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani pentru infracţiunile a căror pedeapsă maximă prevăzută de lege este cuprinsă între 5 şi 10 ani. Conform aceleiaşi legi penale, abuzul în serviciu, de care au fost acuzaţi foştii şefi ai Jandarmeriei, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Prescripţia răspunderii penale a intervenit în 10 octombrie 2026, astfel că marţi, 13 octombrie 2026, Curtea Militară de Apel Bucureşti urmează doar să constate formal încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Conform legislaţiei din România, prescripţia răspunderii penale nu anulează automat dreptul victimelor de a cere despăgubiri materiale şi morale, existând fie posibilitatea disjungerii laturii civile a procesului, fie trimiterea dosarului la instanţele civile.

Victimele violenţelor din 10 august vor să se adreseze CEDO

Membrii comunităţii Declic, care au ajutat cele peste 300 de victime ale violenţelor jandarmilor de la protestul din 10 august 2018, spun că le vor sprijini în continuare să îşi susţină cauza la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după pronunţarea unei decizii definitive în dosar la instanţele din România.

Potrivit Cătălinei Hopârteanu, reprezentant Declic, acţiunea la CEDO va fi introdusă imediat ce instanţa din România va pronunţa hotărârea definitivă de încetare a procesului penal.

„Noi, comunitatea Declic, susţinem victimele pentru a termina procesul aici, în ţară, pentru ca mai apoi, cu o decizie nefavorabilă, să-şi găsească dreptatea la Curtea europeană a Drepturilor Omului”, afirmă Cătălina Hopârteanu.

Victimele violenţelor din 10 august 2018 vor reclama la instanţa europeană că statul român „a tergiversat nejustificat” ancheta şi procesul timp de peste opt ani, încălcând Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la „un proces echitabil” într-un „termen rezonabil”.

Foştii şefi ai Jandarmeriei, achitaţi după cel puţin 80 de termene de judecată

În 15 iunie 2026, după cel puţin 80 de termene de judecată, Tribunalul Militar Bucureşti i-a achitat pe Laurenţiu Valentin Cazan, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, pe Ionuţ Cătălin Sindile, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, pe Gheorghe Sebastian Cucoş, trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi pe Laurenţiu Cristian Ciobanu, trimis în judecată pentru complicitate la purtare abuzivă. Ciobanu a fost achitat şi pentru complicitate la purtare abuzivă, la fel ca alţi inculpaţi din acest dosar.

În cazul unora dintre inculpaţi, acuzaţi de purtare abuzivă, instanţa a decis încetarea procesului penal, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, în timp ce alţii au fost condamnaţi la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, cu o serie de interdicţii şi cu respectarea anumitor condiţii.

Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins, totodată, majoritatea acţiunilor civile deschise împotriva unor inculpaţi, în solidar cu Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi cu Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, de către cele peste 300 de persoane vătămate, cu excepţia a patru dintre acestea, în cazul cărora magistraţii au admis acordarea unor daune morale între 5.000 şi 25.000 de lei, însă au respins ca nefondate cererile de acordare a daunelor materiale.

Decizia Tribunalului Militar Bucureşti nu era definitivă şi a fost atacată cu apel, care are termen de judecată marţi, 13 octombrie, la Curtea Militară de Apel Bucureşti, la trei zile de la momentul la care a intervenit prescripţia răspunderii penale a faptelor.

Ce acuzaţii au formulat procurorii împotriva celor care au coordonat intervenţia

Laurenţiu Cazan (fost adjunct al Jandarmeriei Capitalei), Sebastian Cucoş (fost inspector general) şi Cătălin Sindile (fost prim-adjunct) au fost acuzaţi de abuz în serviciu, aceştia fiind cei care au coordonat operaţiunea din Piaţa Victoriei şi au ordonat intervenţia în forţă care a dus la dispersarea violentă a zeci de mii de protestatari paşnici, arătau anchetatorii. În cazul lui Cucoş şi al lui Sindile, procurorii au cerut pedepse cu închisoarea cu executare, în timp ce pentru Laurenţiu Cazan, singurul care a manifestat o atitudine receptivă în faţa magistraţilor şi care, de altfel, s-a prezentat la proces, au cerut pedeapsă cu suspendare.

„O ţară întreagă a văzut imaginile cu bătrâni, femei şi copii gazaţi şi loviţi de jandarmii care ar fi trebuit să îi protejeze. Şefii din Jandarmerie ar putea să spună în faţa judecătorilor cine le-a cerut să acţioneze împotriva propriilor cetăţeni. Deocamdată, însă, am văzut doar tentative de tergiversare a procesului, pentru a scăpa prin prescrierea faptelor”, afirma Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic privind dosarul 10 august.

Sute de grenade şi cartuşe lacrimogene folosite împotriva manifestanţilor

Conform rechizitoriului şi expertizelor tehnice realizate de către experţi ai MApN, forţele de ordine au folosit împotriva manifestanţilor „un arsenal deosebit de periculos: 63 de grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen şi 316 de cartuşe (calibru 38 şi 40 mm) cu efect iritant lacrimogen.

„Expertizele arată că aceste dispozitive au provocat arsuri şi răni grave din cauza schijelor, temperaturilor ridicate şi forţei impactului, sute de persoane având nevoie de îngrijiri medicale”, menţionau reprezentanţii Declic.

Dosarul a fost iniţial clasat în 2020, apoi redeschis la cererea unei victime

Dosarul a ajuns în faţa judecătorilor după ce a fost iniţial clasat de către procurori în anul 2020. Ioan Crăciuneanu, victimă a violenţelor, a obţinut redeschiderea anchetei, fiind reprezentat de sora sa, avocata Lucia Crăciuneanu, şi de avocatul Comunităţii Declic, Toni Decean.

Membrii Comunităţii Declic au susţinut financiar întregul demers, achitând onorariile avocaţilor şi costurile judiciare. Aceştia au analizat sute de ore de înregistrări video, extrăgând probele clare în care jandarmii lovesc cetăţeni care nu manifestau nicio formă de violenţă.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button