Politică

Luca Niculescu exclude varianta unui cabinet de tranziție: Obiectivul negocierilor este un Guvern cu puteri depline până în 2028

Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat joi, după negocierile cu UDMR pentru formarea noului Guvern, că va continua dialogul cu partidele în încercarea de a construi o majoritate parlamentară. „Să sperăm că vom ajunge la un rezultat”, a spus Niculescu. Premierul desemnat a respins, totodată, perspectiva unui Executiv de tranziție sau „de sacrificiu”, afirmând că își dorește un Guvern cu puteri depline pentru următorii doi ani.

Luca Niculescu a precizat că va continua discuțiile politice, însă, în acest moment, negocierile cu AUR nu sunt pe agenda sa în acest moment.

Întrebat dacă în zilele următoare va purta negocieri și cu parlamentarii neafiliați, premierul desemnat a răspuns: „Deocamdată, vreau să creez această majoritate, pornind de la discuțiile pe care le-am avut. Voi mai avea niște discuții și luni și apoi mai vedem. Dar, în clipa de față, discuțiile acestea (n.red – cu AUR) nu sunt pe agendă.”

Niculescu, între PSD și PNL: „Rolul diplomației” este să concilieze pozițiile

Premierul desemnat a fost întrebat și dacă se consideră prins la mijloc în conflictul politic dintre PSD și Ilie Bolojan și dacă rolul său este acela de a încerca să împace pozițiile celor două tabere.

Luca Niculescu a invocat experiența sa diplomatică și a arătat că negocierea între poziții diferite face parte tocmai din rolul unui diplomat.

„Mi s-a întâmplat de mai multe ori în viață, mai ales de când am devenit diplomat, să pornim de la poziții care nu erau similare și cred că, de multe ori, acesta este și rolul diplomației: să discute nu numai cu cei cu care are aceleași poziții de la început, dar apoi să încerce să le concilieze”, a continuat el.

Niculescu respinge scenariul unui Guvern „de sacrificiu”

Întrebat despre percepția potrivit căreia un eventual Guvern condus de el ar putea fi unul de tranziție sau „de sacrificiu”, Luca Niculescu a transmis că obiectivul său este formarea unui Executiv care să rămână în funcție în următorii doi ani și să poată aplica programul de guvernare.

„Eu ceea ce vreau este să avem un guvern, pe următorii doi ani, cu puteri depline, un guvern care să poată să aplice programul de guvernare. Cum ziceam, România are nevoie de predictibilitate, România are nevoie de investiții, românii au nevoie să o ducă mai bine și asta nu se poate face cu guverne care se schimbă”, a conchis premierul desemnat.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button