Cristela Georgescu iese la atac după audierile de la DIICOT: „Suntem supuși unor intervenții brutale! Asistăm la o persecuție politică”

Cristela Georgescu a lansat acuzații dure marți, la ieșirea de la DIICOT, unde a precizat că s-a prezentat în calitate de martor. Soția lui Călin Georgescu a susținut că familia sa a fost supusă unor „intervenții brutale, inacceptabile” și a acuzat existența unei „persecuții politice” și a unui „dosar politic”. În fața sediului DIICOT, susținătorii fostului candidat la prezidențiale au scandat numele acestuia și au strigat „Cristela Georgescu este Prima Doamnă”.
Cristela Georgescu a explicat că la DIICOT s-a desfășurat o procedură de percheziție electronică și le-a mulțumit celor care i-au transmis mesaje de susținere.
„În primul rând, s-a desfășurat o procedură normală de percheziție electronică. Vreau să-mi dați voie să mulțumesc tuturor celor din România și de peste tot din lume care luptă pentru dreptul la o judecată corectă. Le mulțumesc celor care sunt în stradă, care se roagă, care ne-au trimis mesaje de încurajare și de susținere”, a spus Cristela Georgescu la ieșirea de la DIICOT.
Cristela Georgescu: „Am fost supuși unor intervenții brutale, inacceptabile”
Soția fostului candidat la prezidențiale a vorbit despre modul în care familia sa ar fi fost tratată în timpul intervențiilor anchetatorilor și a susținut că o situație similară i s-ar putea întâmpla oricui.
„Vreau să știți că suntem o familie obișnuită și am fost supuși unor intervenții brutale, inacceptabile. Și oricare dintre dumneavoastră, oameni obișnuiți, e important să conștientizați că vă puteți afla cândva în această situație: să vă treziți într-o dimineață acuzați de fapte pe care nu le-ați făcut sau tratați ca fiind vinovați înainte să fiți judecați. Vreau să știți că a fost un mod brutal în care s-a intrat în casă peste mine, copilul minor și tatăl meu, deși eram acolo. Apoi, modul traumatizant și aproape inuman în care un copil nevinovat a fost păzit la pat de un om înarmat, care poate și el e tată, și un om de 90 de ani a fost păzit la fel, la pat, de un tânăr înarmat care putea să-i fie nepot. Apoi, modul umilitor și traumatizant în care, în fața copiilor minori, Călin a fost ridicat, încătușat, ridicat în trafic, fără ca el să prezinte un pericol grav, iminent”, a declarat Cristela Georgescu.
„Asistăm la o persecuție politică și un dosar politic”
Cristela Georgescu a susținut că ancheta în care este vizat soțul său reprezintă o „persecuție politică” și a afirmat că acuzațiile din dosar sunt „nefondate și neadevărate”.
„Acum, ce vreau să spun încă o dată, pentru că e important ca toată lumea să conștientizeze: noi ne aflăm într-un stat care se pretinde democratic, un stat de drept și care ne-a fost promis onest. Cu toate acestea, asistăm la o persecuție politică și un dosar politic în cea mai pură formă a sa. Argumentele mele sunt următoarele. Acuzațiile din dosar sunt nefondate și neadevărate. Al doilea lucru: până la ora actuală, nu am intrat în posesia dosarului, nu l-am putut studia integral”, a afirmat Cristela Georgescu.
Acuzații privind apariția în presă a unor informații confidențiale
Cristela Georgescu a reclamat și faptul că informații despre care susține că ar fi confidențiale au devenit publice înainte de a ajunge în fața judecătorului.
„Al treilea lucru: informații confidențiale, care nu au voie, conform legii, să ajungă publice înainte ca ele să ajungă în fața judecătorului, au apărut în presă înainte de a fi la judecător. Și acest lucru a dat naștere la interpretări și la corelații manipulatorii și false. Și, dincolo de faptul că nu ne-a fost respectat dreptul la viață privată și datele noastre personale au fost pe toate sursele, ultimul lucru: prezumția de nevinovăție, vreau să știți că este, de asemenea, nerespectată”, a spus ea.
Cristela Georgescu acuză presiuni asupra judecătorilor
Soția lui Călin Georgescu l-a invocat și pe președintele României, susținând că declarațiile politice ar pune presiune inclusiv asupra judecătorilor.
„Pentru că presiunea politică făcută, inclusiv de președintele României și de așa-zisa opoziție, inclusiv asupra judecătorilor, prezintă imaginea unui om vinovat, creionat vinovat, înainte să fie judecat. Și asta nu este în regulă. Și, indirect, pune presiune pe judecător”, a afirmat Cristela Georgescu.
Cristela Georgescu a mai susținut că ar fi fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale și a anunțat că va reveni la DIICOT, întrucât procedurile nu s-au încheiat.
„Și, nu în ultimul rând, au fost grav încălcate libertăți și drepturi fundamentale, inclusiv ale CEDO. Despre acestea voi reveni cu detalii în zilele care urmează, pentru că voi reveni aici în zilele următoare, pentru că percheziția nu s-a terminat. Mai sunt, da? Probabil mâine și chiar poimâine. Și vă mulțumim”, a conchis Cristela Georgescu.